„Rău ni-a cântat cucul”
„Rău ni-a cântat cucul, de nu s’ar fi întâmplat așa ar trebui să ne meargă treburile altfeliu. Cu deșertul ni-a ieșit în cale vecina cea rea și de aceea nu putem face târg bun. Un epure ni-a trecut pe dinainte și nu poate fi bine. Oare să ne’ntoarcem din cale sau s’o prourmăm? Ba, să imităm poporul și să facem ca dânsul. Oamenii îl necesitează pre acela ce li iese cu deșertul nainte să se’ntoarcă, eraă pre epure îl înpușcă ca să-i iae puterea cea rea și stricăcioasă și apoi își urmeadă calea. Puțini bărbați sunt devotați causei noastre, puțini lucră di și noapte ca să ne scoată din întunerec și să ne netedească calea cea grunduroasă spre un viitoriu mai înbucurător și mai îndămânatic pentru noi. Ei se întrepun pentru binele comun și-și sacrifică averea, ca să-și vadă neamul rădicându-se și ocupând locul care i se cuvine. Dară ce folos, dacă ucigă-l crucea aruncă în sămănătura lor aleasă de grâu neghină, spini și pălămidă”.
„Revista politică”, Anul II, nr. 3, Suceava, Iuniu 1887.
„Stejarul din Cajvana”
„E în Cajvana, pe marginea unei ulițe, un stejar. Un stejar cu frunzele ca niște palme mari și crengile întinse ocrotitor. În fiecare primăvară crengile lui scot muguri noi, înverzesc. Și, mai în fiecare zi, sub stejar se joacă o mulțime de copii. Stejarul e bătrîn, are 600 de inele în trunchiul său masiv. Și, asemănîndu-l cu un bunic, stejarul ăși ocrotește nepoții, copiii satului, care se joacă sub coroana lui bogată. Vreme de 600 de ani, generații întregi de copii s-au perindat jucîndu-se sub crengile lui. Înainte cu cîteva decenii, bucuria copiilor se reducea la atît: la joaca sub stejarul de pe marginea uliței. Cînd părinții lor erau în cîmp și munceau pămîntul moșierilor, ei se jucau în praful uliței. Și așa, fără să primească educație, copiii creșteau”.
„Zori noi”, Anul XVIII, nr. 5144, Suceava, Iunie 1964.