30 Iulie



„Fabrica textilă”
„Fabrica textilă”

“Situația de la Biserica Mirăuților”
Biserica Mirăuților din Suceava a fost, după atâta timp de așteptare, abia anul trecut îngrădită. Spre marea noastră surprindere și întristare am observat, dilele trecute, că șepte scânduri s’au scos acuma din gard și se întrebuințează pe timp de glod ca punte așezată lângă gard. Cu vr’o 28 de cuie scândurile s’ar putea pune earăși la loc. Îl rugăm deci pe domnul epitrop C. Turturean să o facă aceasta fără întârdiere, căci altminterea ne temem că nu numai cele 7 scânduri se vor fura și că se va dărăpăna tot gardul, cum am văzut cu durere că s’a întâmplat cu gardul de lângă Biserica închinată Sf. Ioan Botezătorul. Și acolo a picat la început numai o scândură din gard și fiindcă nu s’a bătut deloc, urmarea a fost că nici urmă din gard nu a mai rămas, și din cauza aceasta apoi ținterimul s’a făcut loc de joacă pentru copiii celor nebotezați spre scandela creștinilor”.
„Revista Politică”, Anul III, nr. 13, Iulie 1888.
„Fabrica textilă”
Sute de țevi, furci și fuse metalice vibrează intens. Mașini de tors, mașini de subțiat și de răsucit, autoclave pentru albit, laminoare și bobine deapănă o neîntreruptă poveste contemporană.Străvechi îndeletniciri casnice sînt transfigurate aici la nivelul tehnicii moderne. În comparație cu practica de odinioară, fuioarele de in și de cînepă parcurg un itinerar foarte întortocheat. Se purifică și devin mătăsoase prin cîmpul de piepteni mecanici”.
„Zori Noi”, Anul XXV, Suceava, Iulie 1971.