La nivelul Inspectoratului de Poliție Județean Suceava au fost inițiat un plan special de măsuri pentru prevenirea și combaterea accidentelor rutiere cu implicarea bicicliștilor. Demersul are la baza atât experiența anilor anteriori privind frecvența acestor tipuri de vevenimente pe perioada verii cât și dinamica operativă înregistrată în primele luni ale acestui an. Astfel, trebuie remarcat că din totalul celor 60 de evenimente rutiere cu implicarea bicicliștilor înregistrate în primele 5 luni, în 52 de cazuri vina pentru producerea accidentelor a fost a bicicliștilor, inclusiv în cazul celor două accidente mortale.În primele 2 săptămâni ale lunii iunie au fost intensificate acțiunile preventive în teren fiind distribuite veste reflectorizante și alte elemente reflectorizante pentru biciclete. De asemenea s-au purtat discuții cu bicicliștii în vederea responsabilizării acestora fiind prezentat și cadrul legislativ care prevede sancțiuni contravenționale destul de importante în cazul încălcării regulilor rutiere.De asemenea, în perioada 14 – 21 iunie au fost organizate acțiuni în cadrul cărora au fost sancționați peste 200 de bicicliști.Cu toate acestea, în continuare o parte din participanții la trafic în calitate de bicicliști aleg să își pună viața în pericol și ignoră regulile rutiere, riscând să fie implicați în accidente grave sau să fie sancționați contravențional cu amenzi în valoare de peste 800 de lei.În urma analizei efectuate pe perioada a două zile (23 și 24 iunie) s-a constatat că 30% din evenimente rutiere au avut ca implicare bicicliștii. În patru din cele 10 evenimente rutiere înregistrate au fost implicați bicicliști, în 3 cazuri aceștia făcându-se exclusiv vinovați de producerea accidentelor. Astfel, vineri, în jurul orei 12.55, un tânăr de 22 de ani, din municipiul Câmpulung Moldovenesc, în timp ce se deplasa în calitate de biciclist pe str. Izvorul Alb din localitatea de domiciliu, în condiții de ploaie, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare și a căzut de pe bicicletă suferind leziuni ușoare.Biciclistul a fost testat cu aparatul etilotest rezultatul fiind negativ, după care i-a fost recoltată o probă biologică de sânge.În aceeași zi, în jurul orei 18.50, în timp ce conducea microbuzul pe bdul 1 Mai, din municipiul Suceava, ajungând la intersecția cu str. Teilor, un bărbat de 38 de ani, din județul Maramureș, a surprins și accidentat ușor un minor de 15 ani, localnic, angajat în traversarea neregulamentară a străzii pe trecerea de pietoni marcată și semnalizată, însă pe bicicletă.Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural.Sâmbătă, la ora 12.25, în timp ce conducea bicicleta pe DJ 209B, pe raza comunei Mălini, ajungând la intersecția cu str. Antoceni, un localnic de 78 de ani a efectuat virajul la stânga fără să semnalizeze și să se asigure corespunzător, moment în care a intrat în coliziune cu autoturismul condus regulamentar de o tânără de 18 ani, din aceeași localitate, aflată în depășirea bicicletei.În urma impactului a rezultat rănirea ușoară a biciclistului, care a fost transportat cu ambulanța la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.Conducătoarea auto a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, după care, la spital, acesteia și victimei li s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.Tot sâmbătă, în jurul orei 16.24, în timp ce se deplasa pe bicicletă pe o uliță adiacentă DJ 177A, din comuna Capu Câmpului, un minor de 8 ani, din localitate, nu a acordat prioritate de trecere autoturismului condus regulamentar de un bărbat de 46 de ani, din comuna Mănăstirea Humorului, intrând în coliziune cu acesta.În urma impactului, a rezultat rănirea ușoară a minorului, care a fost transportat cu ambulanța la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale, însă nu a rămas internat. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.În comunicatul Poliției se precizează: „Reamintim cetățenilor faptul că nerespectarea legislației specifice de către bicicliști se sancționează cu amenzi din clasa a trei de sancțiuni. Nerespectarea acestor reguli se sancționează cu 6-8 puncte-amendă. Un punct-amendă reprezintă valoric 10% din salariul minim brut pe economie, deci 145 lei. Astfel, se interzice conducătorilor de biciclete:a) să circule pe sectoarele de drum semnalizate cu indicatorul având semnificația „Accesul interzis bicicletelor”;b) să învețe să conducă biciclete sau mopede pe drumurile intens circulate;c) să circule pe trotuare, cu excepția cazului când pe acestea sunt amenajate piste speciale destinate lor;d) să circule fără a ține cel puțin o mână pe ghidon și ambele picioare pe pedale;e) să circule în paralel, cu excepția situațiilor când participă la competiții sportive organizate;f) să circule în timp ce se află sub influența alcoolului, a produselor ori substanțelor stupefiante sau a medicamentelor cu efecte similare acestora;g) să se țină de un vehicul aflat în mers ori să fie remorcat de un alt vehicul sau împins ori tras de o persoană aflată într-un vehicul;h) să transporte o altă persoană, cu excepția copilului până la 7 ani, numai dacă vehiculul are montat în față un suport special, precum și a situației când vehiculul este construit și/sau echipat special pentru transportul altor persoane;i) să circule pe partea carosabilă în aceeași direcție de mers, dacă există o cale laterală, o potecă sau un acostament practicabil, ce poate fi folosit;j) să transporte sau să tragă orice fel de obiecte care, prin volumul ori greutatea lor, stânjenesc sau periclitează conducerea vehiculului ori circulația celorlalți participanți la trafic;Pentru a conduce o bicicletă pe drumurile publice, conducătorul acesteia trebuie să aibă vârsta de cel puțin 14 ani.-Se recomandă ca, în circulația pe drumurile publice, biciclistul să poarte casca de protecție omologată.-Dacă un drum este prevăzut cu o pistă specială destinată circulației bicicletelor, acestea, precum și mopedele vor fi conduse numai pe pista respectivă.-În circulația pe drumurile publice bicicleta trebuie să fie:prevăzută cu dispozitiv de frânare eficace;prevăzută cu un sistem adecvat, funcțional, de direcție;dotată cu sistem de avertizare sonoră; se interzic echiparea și folosirea sistemelor de avertizare sonoră specifice autovehiculelor;echipată în față cu lumină de culoare albă sau galbenă, iar în spate cu lumină de culoare roșie și cu cel puțin un dispozitiv fluorescent-reflectorizant, vizibil, de aceeași culoare;echipată cu elemente sau dispozitive care, în mișcare, formează un cerc continuu, fluorescent-reflectorizante de culoare portocalie fixate pe spițele roților.”
30% dintre accidentele de vineri și sâmbătă au fost provocate de bicicliști






