„Orășelul copiilor”
„Duminică după-amiază, în piața din fața Casei pionierilor din Suceava, copiii și părinții au asistat la una din marile bucurii pe care le oferă vacanța de iarnă: deschiderea festivă a orășelului copiilor. În piața feeric luminată, străjuită la intrare de un Moș Gerilă uriaș, care îi invită pe copii să viziteze orășelul, iar în mijloc cu un brad enorm împodobit cu globuri și beculețe multicolore, au sosit mai întîi gorniștii. Aceștia, pe o scenă sub formă de televizor, au anunțat în sunet de trompete deschiderea orășelului”.
„Zori Noi”, Anul XIX, nr. 5303, Suceava, Decembrie 1964.
„Fondurile de protocol”
„Secția pedichiură-coafură a Biroului Permanent al Camerei Deputaților, denumită astfel datorită frezelor cîrlionțate cu care se trezesc membrii din cauza pozițiilor inconfortabile în care trebuie să doarmă, a decis să majoreze fondurile de protocol ale conducerii Camerei cu aproape 54%. Dacă inițial se prevăzuse o majorare cu 31%, după ce s-a băgat laba mai adânc în buget, adică s-au făcut «analize» mai aprofundate, s-a hotărât ca bugetul pentru mesele oficiale, cockteiluri, cafele, pișcoturi, dar și pentru întreținerea covorului roșu destinat delegațiilor străine care vin la reculegere la băile Camerei Deputaților să fie mărit cu 50%.
„Aspirina săracului”, revistă compensată pentru 22 de milioane de pacienți, anul 1, nr. 36, Decembrie 2003.