Parcul Prefecturii Suceava a fost reamenajat de către 30 de voluntari ai companiei de credite de consum Provident Financial România și ai Asociației CEMOrigini Verzi. Voluntarii au ajutat la montarea unui carusel, a unui complex de leagăne, precum și a altor instalații destinate locului de joacă pentru copii.
Amenajarea spațiului de joacă a fost finanțată integral prin programul „Fiecare parc are povestea lui”, desfășurat de Provident, în parteneriat cu autoritățile locale, în mai multe orașe din țară. Valoarea investiției s-a ridicat la 3.700 de euro, proiectul fiind implementat cu ajutorul Primăriei municipiului Suceava.