30 Aprilie



„Crescătoria de păstrăvi”
„Crescătoria de păstrăvi”

„Crescătoria de păstrăvi”
Aici, în Valea Putnei, unde natura s-a întrecut pe ea însăși în frumuseți, se află una dintre bogățiile cu care regiunea noastră se mîndrește. Este crescătoria de păstrăvi. Acum, odată cu trezirea naturii la viață, odată cu topirea ghețurilor, bunii gospodari de aici au trecut la crearea celor mai bune condiții de creștere a păstrăvilor. Astfel, s-a început curățirea, dezinfectarea și repararea celor 17 bazine și a canalului de aducțiune luîndu-se totodată și măsurile de asigurare a hranei pentru pești”.
„Zori noi”, Anul XVIII, nr. 5089, Suceava, Aprilie 1964.
„Democrația, acum și pururea”
Cum, Doamne iartă-mă, funcționează democrația asta, dacă, de îndată ce nu-mi place o lege (pentru că e sau mi se pare mie nedreaptă), o vreau rediscutată și amendată? Răspunsul nu poate fi decît unul, vi-l spun în șoaptă (știți, paza bună…): democrația nu funcționează. Asta-i prima soluție, cea directă, la problema mea. La a doua, mai ocolită, dar la fel de corectă, nici nu vreau să mă gîndesc: ar fi să cred ceea ce se vede cu ochiul liber, anume că parlamentarii și, în general, cei ce ne conduc – aleșii noștri, ura! – nu-s ființe raționale, iar, dacă sînt, atunci sînt și nemernici, poltroni, mincinoși, demagogi, incompetenți, iresponsabili, se folosesc de credința oamenilor ca să câștige voturi, ne disprețuiesc, își rîd de noi”.
„Observator cultural”, Anul X, serie nouă, nr. 214 (472), 30 aprilie 2009.



Recomandări