294 de ani de la „Descriptio Moldaviae”

La 2 martie 1716 apărea „Descriptio Moldaviae”, opera domnitorului cărturar Dimitrie Cantemir (1693, 1710-1711). La 11 iunie 1714, fostul domnitor român devenea membru de onoare al Academiei de la Berlin, for la cererea căruia avea să redacteze lucrarea monografică în care tratează geografia, istoria, religia și limba poporului român. Scrisă în limba latină, cartea a fost publicată în traducere germană 53 de ani mai târziu și în limba rusă în anul 1789. Traducerea românească s-a făcut la mai mult de un secol după moartea autorului, tipărindu-se sub titlul „Scrisoarea Moldovei” la Mănăstirea Neamț în 1825.
Dimitrie Cantemir a ocupat scaunul voievodal al Moldovei în două rânduri: între 19 martie și 8 aprilie 1693 și între 18 noiembrie 1710 și 11 iunie 1711. Mitropolitul de fericită amintire Antonie Plămădeală al Ardealului îl numește, simplu, „teologul”: „Dimitrie Cantemir s-a născut la 26 octombrie 1673. Părinții: Constantin Cantemir, domnitor al Moldovei între 1685-1693, și Ana, născută Bantaș, nepoata lui Duca Vodă, i-au dat pruncului chiar numele Sfântului zilei în care s-a născut, după calendarul ortodox. Se cuvine deci, alături de Izvorâtorul de Mir să ne amintim și de Izvorâtorul de cărți Dimitrie Cantemir, din ale cărui multiple preocupări n-a lipsit nici teologia. E chiar surprinzător cum, încă de tânăr, s-a simțit atras spre astfel de teme, el, un laic, fecior de domn, frate de domn și domn el însuși în două rânduri în Țara Moldovei. Dar teologia era pe atunci cultura vremii. Era o dovadă de mare înzestrare să știi să te descurci în problemele controversate ale teologiei care devenise de mult polemică și care, pe plan civic, în Țările Române era de mult bun al tradiției naționale, instrument al apărării continuității, al independenței față de «păgâni», a credincioșiei față de strămoși”.
Principe, cărturar, teolog
Enciclopedia Ortodoxiei Românești îl prezintă drept „domn al Moldovei, istoric, filosof, geograf, muzicolog, orientalist, teolog. Studii în casa părintească cu teologul și iatrofilosoful cretan Ieremia Cacavelas, apoi la marea școală a Patriarhiei ecumenice din Constantinopol”.
În timpul domniei fratelui său, Antioh, Dimitrie Cantemir a trebuit să meargă capuchehaie la Constantinopol, perioadă în care a studiat la Academia Patriarhiei Ecumenice. Aici a deprins tainele ortodoxiei, după cum mărturisește dascălul său, Ieremia Cacavelas: „Are un rost minunat…, înțelesuri înalte…, învățătură cu totul ortodoxă…, o împărțire foarte judicioasă a părților după subiecte, o exprimare limpede, foarte plăcută și retorică, pe măsura limbii locale a moldovenilor, foarte bogată în argumente din Scriptura veche și cea nouă”.
Din memoriile lui Moreau de Brassey, ofițer francez din suita lui Petru cel Mare, ne-a rămas un portret al lui Dimitrie Cantemir: „Acest domnitor era un om de mică statură, cu trupul șlefuit în chip delicat, bărbat frumos, grav și cu înfățișare așa de plăcută, cum n-am văzut niciodată în viața mea. Era om politicos, afabil, cu conversație blândă, politicoasă, curgătoare, vorbind latinește în chip ales, ceea ce era foarte plăcut pentru cei care vorbesc această limbă și care aveau bucuria de a se întreține cu acest principe”.
Nicolae Iorga afirmă că Dimitrie Cantemir a lăsat posterității o „operă largă, variată, plină de o dorință imensă de a ști mai mult, a unui om cari a iubit știința mai mult decât acea domnie pe cari de două ori soarta i-a dat-o, pentru a i-o răpi brusc și crud, a unui suflet cari putea fi mândru de atâtea cunoștințe și de atâta muncă, dar cari nu o dată se smerește, în greutatea urmăririi adevărului, a unui puternic al lumii, prețuit și cerut în multe părți, dar cari a rămas și în locuri atât de depărtate un om al țării sale”.
Viața bisericească a Moldovei
Cartea „Descriptio Moldaviae” este alcătuită din trei părți, una geografică, una politică și „Partea a treia. Despre starea bisericească și literară a Moldovei”. Din partea a treia, primele trei capitole tratează viața bisericească moldavă: „Despre religia moldovenilor”, „Despre ierarhia bisericească” și „Despre mânăstirile Moldovei”, cartea încheindu-se cu capitolele despre limba și literele moldovenilor.
„Descriptio Moldaviae” vorbește „Despre religia moldovenilor”, mărturisind ortodoxia drept autentică: Occidentul, și nu Orientul s-a îndepărtat de la adevărata credință, iar „în Moldova nu s-a văzut niciodată vreun eretic sau vreo erezie”. Despre ierarhia bisericească românească se afirmă că dăinuie încă dinainte de secolul al IV-lea, întrucât „ambele Dacii și-au avut episcopii lor”. Moldova număra patru mănăstiri mari, sub ascultarea unui arhimandrit și peste două sute de mănăstiri mici și aproape tot atâtea schituri conduse de stareți, se descrie statutul acestora: fie „închinate cetății Ierusalimului ori muntelui Sinai sau Sfântului Munte”, fie „slobode”. Mănăstirile viețuiau după Regulile monahale ale Sfântului Ierarh Vasile cel Mare: „Toate mănăstirile din Moldova sunt așezate pe unul și același temei și ele din canoanele date călugărilor de Sfântul Vasile”. Viața monahală dusă de călugării moldoveni este prezentată cu admirație de autor: „Toți călugării sunt așa de ascultători canoanelor sfântului Vasile cel Mare, că mai degrabă ar muri de o sută de ori decât să mănânce o îmbucătură de carne, chiar dacă le-ar porunci un doftor”.
Crez și autocefalie în „Descriptio Moldaviae”
Din lucrarea domnitorului cărturar aflăm că, în Moldova medievală, „mărturisirea credinței sau crezul se folosește în slujba religioasă așa cum a fost alcătuit de către Sfinții Părinți la Sinodul de la Niceea, iar adăogirea papistășească «și de la Fiul» se leapădă. Despre purcederea Sfântului Duh, ei cred întocmai ceea ce spune Ioan evanghelistul cu vorbele Mântuitorului. Dar, după cum nu vor să recunoască purcederea de la Fiul fiindcă Sfânta Scriptură nu zice nimic mai limpede, tot atât de puțin folosesc în slujba lor religioasă adăugirea lui Palama: «de la Tatăl singur»„.
În „Descriptio Moldaviae”, Dimitrie Cantemir arată independența de care se bucura întâistătătorul mitropoliei față de alte foruri bisericești din afara țării: „Mitropolitul Moldovei are în Biserica Răsăritului un anumit rang pe care alții nu-l au. Căci dacă nu se bucură de titlul de patriarh, nici nu este supus vreunuia dintre patriarhi. Într-adevăr, cu toate că primește binecuvântarea de la patriarhul Constantinopolului, totuși nici nu poate fi ales de acesta, nici scos din scaun, nici nu este obligat ca toți ceilalți mitropoliți să aștepte ceea ce se numește aprobarea marii biserici constantinopolitane. Asupra celui ales, după ce a căpătat încuviințarea domnului, trei episcopi ai Moldovei își pun mâinile și, trimițând scrisoare patriarhului, îi aduc la cunoștință că Cutare sau Cutare, om cucernic, cinstit și învățat, a fost ales, cu ajutorul cerut Sfântului Duh și nu în vreun alt chip care ar depinde de voința omului. La fel face și domnul printr-o scrisoare anume către patriarh, rugându-l să întărească cu binecuvântarea lui pe cel nou uns în această slujbă, lucru pe care patriarhul nu-l poate refuza în nici un fel, ci trebuie să îndeplinească întru totul dorința domnitorului”.
(Alexandru BRICIU, sursa: www.ziarullumina.ro)