„Ședința Oficiului Ținutal al Speculei”
„În ziua de 24 Martie 1940, la ora 5 jum., a avut loc la Rezidența Regală a Ținutului Suceava o ședință a Oficiului Ținutal al Speculei, sub președinția d-lui secretar general al Ținutului Suceava Dr. N. Lupu. Chestiunile principale care au făcut obiectul acestei ședințe sunt: problema vitelor și a cărnii, problema făini și a pâinii, problema lemnelor, problema uleiului și a untului, problema vagoanelor de transport pe CFR a acestor articole, chestiunea intensificării controlului pe teren. Problema vitelor și a cărni a fost studiată în amănunțime și sub toate aspectele, luându-se măsuri de asigurare a aprovizionării și consumului. S’a constatat că atât făina cât și pâinea se găsesc pe piață în cantitățile necesare și la prețurile fixate prin ordonanțele comunale. Aceeași situație se înregistrează și cu uleiul și untul”.
„Suceava”, Anul II, nr. 406, 26 Mai 1940.
„Telefonul”
„Telefonul public instalat în cabina din piața orașului Suceava, numai rareori poți să-l folosești. Motivul? El se blochează mereu, pentru că unii cetățeni sînt certați cu regulile de folosire ale acestui bun pus la dispoziția populației orașului. De multe ori, cînd se face verificarea de către electromecanicul de la centrala automată a PTTR Suceava, în aparat se găsesc monede strîmbe, ieșite din circulație, monede, iar alteori chiar și piramidoane. Le recomandăm celor cu pricina să nu se răzbune pe telefonul public și, dacă au dureri de cap, să folosească mai bine piramidoanele pentru calmare. Astfel, vor putea folosi, atît ei cît și alți locuitori, telefonul public pe care-l au la dispoziție”.
„Zori noi”, Anul XVIII, nr. 5117, Suceava, Marți 26 mai 1964.
