29 Ianuarie



29 Ianuarie
29 Ianuarie

„Pădurile, concubinatele și cârșmele…”
„Mai ales gospodăriile cu pădurile comunale se află în stare de tot tristă și n-ar fi nici o crimă dacă măcar comitetul țării ar mai pune stavilă devastărilor acestor păduri, cercetând conturile comunale respective mai adese și nu ca pân’acuma, numai superficial și dând crezământ raporturilor date din partea antiștilor…Pădurile din Vicov, Horodnic, Sucevița, Marginea, Seletin, Straja…se devastează văzând cu ochii și domnii de la cârmă n-au timp a se ocupa cu acest lucru și las la naiba administrarea bunului obștesc…
Am mai zis că concubinatele din districtul Rădăuți se urcă la un număr considerabil, drept urmare a cârșmelor necontrolate. Afirm și acuma că cârșmele din cele comune sunt isvorul acestei decadențe morale și numai prin oprirea licențelor și mai rară îngăduire a acestora s-ar pute sana această rană sângerândă a poporului din district și orașul Rădăuți. Cum de nu bagă sama dl. Prefect că cârșmele stau zi și noapte deschise, în contra nenumăratelor emise, ba chiar și în contra legilor esistente? Cum devine că chiar Duminica, pe timpul servițiului divin, nu se închid aceste cuiburi a tot răul? Cum că licența pentru așa-numitul joc al tineretului se îngăduie numai cârșmarilor?”.
„Patria”, nr.372 din 21 ianuarie / 2 februarie 1900.