Două grupe de elevi și profesorii lor însoțitori, de la Colegiul Tehnic ”Lațcu Vodă” din Siret, vor merge anul viitor la stagii de pregătire de câte 14 zile în Germania, respectiv Italia, în cadrul unui proiect Erasmus dedicat învățământului profesional și tehnic. Potrivit directorului adjunct al colegiului, prof. Janeta Maidaniuc, prima grupă de 15 elevi de liceu și doi profesori va merge în ianuarie 2016 la Dresda, în Germania, iar cea de-a doua, 14 elevi și doi profesori, de la învățământul profesional, va petrece 14 zile în Perugia – Italia.
Stagiul de pregătire practică al liceenilor este pentru familiarizarea cu utilizarea aplicațiilor de tip CAD și se derulează cu ajutorul unui partener german din Dresda, o firmă din domeniul industriei auto.
În cele două săptămâni, elevii au ocazia de a-și completa cunoștințele de specialitate și a dobândi cunoștințe noi în domeniul proiectării asistate de calculator, prin utilizarea programul AutoCAD. Stagiul se finalizează cu o probă practică și susținerea unei prezentări digitale care să ilustreze activitatea lor din timpul celor două săptămâni, în fața unei comisii formate din tutori, traineri și profesori însoțitori. Recunoașterea competențelor dobândite se face prin certificate de participare în format ECVET și certificate Europass Mobility.
Elevii din învățământul profesional vor beneficia de un stagiu derulat pe principii asemănătoare, în domeniul mecanicii auto, la o firmă de profil din Perugia.
În cadrul proiectului Erasmus accesat de colegiul siretean este inclus și un stagiu de pregătire pentru profesori, tot în Germania, de care vor beneficia patru cadre didactice din această unitate de învățământ. Valoarea totală a proiectului este de 68.700 de euro.





