„Avis pentru peregrinii la moaștele Sf. Ioan Noul dela Suceava”
„Pe baza ordonanței direcțiunii căilor ferate din Leov dela 18 iunie a.c.n. peregrinilor care vor călători la Sânziene la Suceava li se va acorda un scădemânt de 50% din taxa de călătorie pe linia căii ferate Sniatin-Suceava și pe căile ferate locale, însă numai atunci dacă stațiunile de unde vor purcede pe linia Sniatin-Suceava sunt la 50 kilometri ear pe căile ferate locale la 25 kilometri departe de Suceava”.
„Glasul Bucovinei”, Anul II, nr. 49, Dumineca 21 iunie 1892.
„Și bețiv și satir”
„Bețivanul prefect Sion crede că nu-i de ajuns cu isprăvile pe care le face în județul Rădăuți terorizând și arestând primarii și consilierii comunali dar își bate joc și de casa gospodarilor. Astfel, într’o zi de sărbătoare, a venit în Bilca și cum la horă erau și mai multe neveste tinere, bețivanul nici una nici două îi bagă uneia laba în sân. Femeia, femeie de treabă, a început a striga și a-i trage la palme peste cinstita-i… față, iar de nu erau acolo câțiva oameni bătrâni, care să-l scape din mâna oamenilor cari tăbărâseră pe dânsul, o pățea rău de tot”.
„Cuvântul Țărănimii”, Anul X, nr. 281, 29 iunie 1931.
„Cît lucrează albinele”
„Sînt puțini oameni care știu cu cîtă trudă își strîng albinele mierea. Fiecare albină trebuie să viziteze cîte 500 – 1000 de flori pentru a-și umple stomacul cu miere. Chiar cu această muncă titanică albina nu a strîns decît 0,04 mg. de miere. Ca să producă un gram de miere albina trebuie să viziteze circa 40.000 de flori. Pentru a produce singură un kilogram de miere o albină ar trebui să lucreze neîncetat timp de 16 ani și să parcurgă o lungime de cinci ori mai mare decît cea a ecuatorului. Din păcate albinele nu trăiesc decît cîteva săptămîni. Cu toate acestea ele produc foarte mult datorită faptului că muncesc în colectiv. Astfel, o familie de albine produce anual 50 – 100 kilograme de miere, iar membri ei parcurg în această perioadă o distanță ce depășește de 30 de ori distanța dintre pămînt și lună”.
“Zori Noi”, Anul XI, Nr. 2978, 23 Iunie 1957.