„Rău ni-a cântat cucul”
„Rău ni-a cântat cucul. De nu s’ar fi întâmplat așa, ar trebui să ne meargă treburile altfeliu. Cu deșertul ni-a eșit în cale vecina cea rea și de aceea nu putem face târg bun. Un epure ni-a trecut pe dinainte și nu poate fi bine. Oare să ne’ntoarcem din cale sau s’o prourmăm? Ba, să imităm poporul și să facem ca dânsul. Oamenii îl necesitează pre acela ce li ese cu deșertul nainte să se’ntoarcă, eară pre epure îl împușcă ca să-i iae puterea cea rea și stricăcioasă și apoi își urmeadă calea. Puțini bărbați sunt devotați causei noastre, puțini lucră di și noapte ca să ne scoată din întunerec și să ne netedească calea cea grunduroasă spre un viitoriu mai înbucurător și mai îndămânatic pentru noi. Ei se întrepun pentru binele comun și-și sacrifică averea, ca să-și vadă neamul rădicându-se și ocupând locul care i se cuvine. Dară ce folos, dacă ucigă-l crucea aruncă în sămănătura lor aleasă de grâu neghină, spini și pălămidă”.
„Revista politică”, Anul II, nr. 3, Suceava, 15 Iuniu 1887.
„Poluarea fonică și histrionismul”
„Niciodată n-am înțeles de ce, la noi, mașinile au cele mai sensibile alarme. De ce încep să piuie, să țiuie și să miaune la cea mai mică adiere a vântului. În timpul unei averse de ploaie, asiști la un adevărat concert oferit de extratereștri. Alarmele au aceeași menire de a atrage atenția, nu neapărat cea a potențialului hoț, cât cea a vecinului, ca după aia să ai ce-i reproșa: «Suntsigur că dumneata mi-ai zgâriat aripa, căci am auzit alarmă, ieri pe la 6, când de regulă tu te întorci de la job!».Pe de altă parte, alarmele oferă o ocupație în plus șoferilor care duminica lâncezesc la televizor, cu berea în mână”.
„Dilema veche”, Anul II, nr. 73, 10 – 16 iunie 2005.