Dezbatere

„28 iunie 1883 – O zi din viața lui Eminescu”

Biblioteca Bucovinei „I.G. Sbiera” și Societatea Scriitorilor Bucovineni organizează mâine, la ora 11:00, în Sala de artă „Elena Greculesi” a bibliotecii sucevene, o întâlnire – dezbatere cu participarea a șase eminescologi, cu genericul „28 iunie 1883 – O zi din viața lui Eminescu”.
Întâlnirea, care – așa cum a precizat poetul Ion Cozmei, moderatorul manifestării – îi are ca invitați pe venerabilul acad. Dimitrie Vatamaniuc, prof. univ. dr. Nicolae Georgescu – decanul Facultății de Filologie din cadrul Universității „Hyperion” București, criticii și istoricii literari Alexandru Dobrescu și Nicolae Cârlan, scriitorii dr. Ion Filipciuc și dr. Lucia Olaru Nenati, se dorește „o dezbatere despre existența telurică a lui Mihai Eminescu”, „o analiză documentată, profesionistă, a acelei zile nefaste pentru istoria literaturii române”, momentul fatidic al internării lui Eminescu la clinica psihiatrică a dr. Șuțu, zi care marchează „moartea spirituală a celui mai mare scriitor al românilor”.

Recomandări

Ziua Culturii Naționale a început în municipiul Suceava cu depunere de coroane de flori și jerbe la statuia lui Mihai Eminescu

„De ce-l iubim pe Eminescu?”, tema unui eveniment dedicat celebrării operei marelui poet în preajma Zilei Culturii Naționale

Marele Premiu „Mihai Eminescu” pentru exegeză eminesciană va fi acordat scriitorului Iosif Cheie-Pantea, de la Timișoara