Eurocalificare

28 de persoane din Forăști, specializate în cultura plantelor

În perioada 27 aprilie – 4 iulie, 28 de persoane din comuna Forăști au urmat și finalizat cursurile de calificare profesională în meseria de „Lucrător în cultura plantelor”. Examenul de absolvire a cursului a avut loc pe 6 iulie, la Forăști. Toți cei 28 de cursanți au promovat examenul final.
Acest succes se datorează în primul rând interesului manifestat de beneficiarii proiectului față de cursuri, comunității locale, Primăria Forăști, care a sprijinit echipa de proiect și celor patru lectori care au susținut cursul de calificare profesională în meseria de “Lucrător în cultura plantelor”.
În ziua desfășurării examenului a fost prezent și directorul coordonator al AJOFM Suceava, Cristian Șologon, care a sprijinit implementarea proiectului derulat de Asociația „ABA –DEL-TIN”. Responsabil științific al acestui proiect este Mihaela – Carmen Grosu, președinte al Societății Doamnelor Bucovinene.
Asociația „ABA-DEL-TIN” Suceava, în parteneriat cu Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Suceava, derulează Proiectul „Eurocalificare pentru tinerii din mediul rural” – proiect finanțat prin Programul PHARE 2006, Măsuri active de ocupare a forței de muncă.

Recomandări

Al patrulea curs gratuit de instruire a persoanelor care lucrează cu copii neurodivergenți, finalizat

Programul ABBA in schools 2 a reunit 173 de participanți, dintre care 71 profesori, 36 educatoriprofesori pentru educație timpurie, 24 de învățători, 12 părinți
Programul ABBA in schools 2 a reunit 173 de participanți, dintre care 71 profesori, 36 educatoriprofesori pentru educație timpurie, 24 de învățători, 12 părinți

Cursuri de formare profesională pentru șomeri, persoane cu dizabilități, persoane cu vârste cuprinse între 55 și 64 de ani