„Cantină pentru săraci” „La invitarea trimisă de dl. primar Leonte Moțoc s’au întrunit în ziua de 26 Octomvrie a.c., în cabinetul d-lui primar, toate doamnele prezidente ale societății de binefacere din Suceava, spre a se consfătui asupra modalităților de a veni în ajutorul săracilor din oraș. După ample discuții s’a hotărât ca toate societățile să sprijine inițiativa primarului de a se organiza o singură cantină, la care să se poate servi mâncare caldă, o dată pe zi, atât elevilor școlari lipsiți de mijloace, sau ai căror părinți sunt concentrați, cât și săracilor orașului, cari, în trecut, erau îngrijiți de ’Pâinea săracilor’ de sub conducerea doamnei Olga Pruncul…Totodată, dl. primar Moțoc a hotărât ca localul ’Vasile Bumbac’, unde a funcționat înainte cantina ’Pâinea Săracilor’, să fie transformat în azil pentru cei săraci și infirmi, lipsiți de adăpost”.
„Suceava”, Anul I, Nr. 247, 31 octombrie 1939.
„Cenușăreasa” ansamblului „Ciprian Porumbescu”
„Ansamblul sucevean ’Ciprian Porumbescu’ este apreciat de oamenii muncii din regiune pentru frumusețea și nivelul artistic al spectacolelor sale. Pe drept cuvînt! Dar mașina care transportă recuzita (50171 SV), ca o cenușăreasă, merge în urmă zdrăngănind din toate încheieturile. Tușește, strănută, răsuflă greu. Iată ce constată controlul circulației: lipsa semnalizatoarelor stînga-dreapta, joc la capetele barei de conexiune, lipsa frînei de mînă și radiatorul spart. Ce vă faceți tovarăși dacă nu mai ajunge mașina la destinație? Pe cine mai aplaudă nerăbdătorii spectatori?”.
„Zori Noi”, Anul XX, nr. 5549, Suceava, Vineri 15 octombrie 1965.