27 Ianuarie



27 Ianuarie
27 Ianuarie

„Concert la Rădăuț”
„Societatea Armonia aranjează cu o parte a corului său mixt, în 1 Faur 1901, în sala de tir din Rădăuț, un concert. Reușita artistică a acestei intreprinderi e îndestul de asigurată, luându-se numai în considerare că programul, pe cât de ales, pe atât de variat, va fi esecutat de corul bine școlit și disciplinat al Armoniei; o garanță și mai bună e împrejurarea că cântările vor fi conduse de presidentul societății, Tudor cavaler de Flondor. Asupra reușitei materiale a concertului, care, de astă dată, joacă pentru societate un rol ceva mai însemnat decât de regulă, nu există temeri. Concertul dat la Rădăuț, cu ocazia turneului din vara trecută, care, în urma participării neașteptat de numeroasă a publicului din Rădăuț și împrejurime, a avut un succes într-adevăr strălucit, îndreptățește Armonia a spera, ba chiar a aștepta cu siguranță o reușită cel puțin egală și pentru concertul proiectat și, mai mult, a decis comitetul Armoniei ca, după concert, să urmeze dans”.
„Deșteptarea”, nr.2 din 5 / 18 ianuarie 1901.
„O nouă fabrică de brichete”
„Zilele trecute a fost terminată construcția și instalarea fabricii de brichete furajere din Dornești, raionul Rădăuți. Aceasta este una din cele mai moderne fabrici construite în ultimii ani. Muncind cu multă însuflețire la construcții și instalații muncitorii au economisit peste 700.000 lei. Numai instalatorii au făcut economii de peste 200.000 lei, iar din materialele recuperate au construit serpentinele din bazinul de melasă. Echipa instalatorilor de la Intreprinderea metalurgică «21 Decembrie» din Rădăuți a adus o contribuție de seamă la terminarea și instalarea la timp a fabricii”.
„Zori noi”, Anul IX, nr. 2222, Ianuarie 1955.