27 Februarie



27 Februarie
27 Februarie

„Crucea de argint cu coroană pentru merite”
„Duminică s’a predat solemn, în căpitănia c.r. din Rădăuț, d-lui înv. superior George Brăilean din Bilca, Crucea de argint cu coroană pentru merite, cu care a fost distins de Majestatea Sa cu ocazia jubileului. Cu ocasiunea aceasta s’a putut vedea, din cuvântările și toastele ce s’au ținut la adresa decoratului cu privire la meritele sale, de câtă iubire și stimă este încungiurat acest bărbat despre care se poate dice cu drept că a servit timp de aproape 40 de ani la mai mulți domni, mulțumindu-i pe toți prin destoinicia și credința sa”.
„Patria”, Anul III, nr. 244, Cernăuți, Vineri în 26 Februarie 1899.
„Campionatele Naționale de Ski de la Vatra Dornei”
„Marți s’a desfășurat la Vatra Dornei ultima parte a programului Campionatelor Naționale de Ski și anume s’a disputat cursa de fond și semi-fond. Startul și sosirea a fost în fața Primăriei din Vatra Dornei, unde, pe lîngă oficiali și publicul imens, era de față și stolul de străjeri al Gimnaziului mixt local, cât și numeroși ofițeri din localitate”.
„Glasul Bucovinei”, Anul XX, nr. 5000, Februarie 1937.
„Industria suceveană a îndeplinit planul pe primele două luni”
„Calculele preliminare relevă că, pînă la finele lui februarie, depășirile la producția globală industrială obținută de către colectivele de muncă ce își desfășoară activitatea în județul nostru vor totaliza suma de 23 milioane lei. Transpusă în unități fizice, aceasta înseamnă, printre altele, un spor de 11.000 tone barită, 7.400 mc cherestea, 1.700 mp binale, 70 plăci fibro-lemnoase, mobilă în valoare de o jumătate de milion de lei, 219 mc prefabricate din beton. Cantități care alături de alte depășiri, consemnate în toate sectoarele de activitate industrială, alcătuiesc un avans favorabil pentru economia județului”.
„Zori noi”, Anul XXV, nr. 7217, Suceava, Sîmbătă 27 februarie 1971.