26 Septembrie

„O băutură cu efecte tonice”
„O băutură cu efecte tonice”

„În jurul pământului”
În primăvara anului 1922 un tânăr locotenent bucovinean a demisionat din armată pentru a-și consacra o bună parte din viață unui voiaj în jurul pământului. Mânat de dorința de a vedea și auzi multe, Ștefan Straton, așa se numește fostul ofițer, a părăsit Suceava îndreptându-se spre Constanța pentru a se îmbarca pe un vapor care să-l ducă pe drumul pribegiei. Dela început s’a lovit de o mulțime de probleme și greutăți. În portul Constanța a fost silit să se angajeze ca muncitor pe vapor, pentru a păși în începutul uriașului drum pe care și-l plănuise. Datorită hărniciei și iscusinței sale, el a fost plasat într’un loc mai de cinste, reușind să ajungă în Asia”.
„Glasul Bucovinei”; Anul XVIII, nr. 4645, Septembrie 1935.
„O băutură cu efecte tonice”
Venise într-un timp și prin unitățile alimentare sucevene o băutură excelentă cu efecte tonice și stimulative: Pepsi-Cola. Sosise după ce în alte orașe fusese dată în consum de vreo doi ani. Băutura aceasta se extrage din frunzele arbustului de coca (originar din zona tropicală a celor două Americi) și, în stare pură, extrasul are și un puternic efect euforic. O euforie a fost și prezența lichidului răcoritor la Suceava. A dispărut fără urme…”.
„Zori Noi”, Anul XXII, nr. 6152, Suceava, Septembrie 1967.

Recomandări

Cockteil… cu amor, umor și poezie. Păstorel, necunoscutul

Condamnat cu suspendare după un accident mortal, a condus beat și cu permisul anulat și a fugit de polițiști

Cockteil…cu amor, umor și poezie. România, de ieri, de azi…(1)

Au venit din Timiș la o nuntă în Suceava și au ajuns pe pat de spital, cu leziuni grave, după ce un șofer beat le-a izbit mașina