De la începutul anului

26 de bebeluși care au avut sub 1,5 kg la naștere au fost recuperați de medicii de la Spitalul de Urgență Suceava



Medicii neonatologi din Spitalul de Urgență ”Sfântul Ioan cel Nou” Suceava au reușit să salveze în acest an 26 de bebeluși care s-au născut cu o greutate sub 1,5 kg. Medicul-șef interimar al secției Neonatologie, dr. Camelia Filote, a declarat ieri, într-o conferință de presă, că standardul ridicat al dotărilor și programele de pregătire de care a beneficiat personalul a permis recuperarea unui număr mare de copii cu greutate foarte mică la naștere, copii cu șanse minime de supraviețuire.
Medicul Camelia Filote a spus că de la începutul acestui an și până pe 27 septembrie s-au născut 2.471 de copii, din care 29 au decedat. Din numărul total de nou-născuți, 20 au fost cu greutate sub 1.000 de grame, iar dintre aceștia 17 au decedat și trei au fost recuperați. Alți 28 de nou-născuți au avut la naștere o greutate între 1.000 și 1.500 de grame, dintre aceștia cinci au decedat și 23 au fost recuperați, iar 40 de nou-născuți au avut la naștere greutatea cuprinsă între 1.500 și 2.000 de grame, trei dintre ei au murit și 37 au fost recuperați.
126 de nou-născuți au avut greutatea cuprinsă între 2.000 și 2.500 de grame, din care un copil a murit, 429 de nou-născuți au avut greutatea între 2.500 și 3.000 de grame, iar alți 1.828 de copii au avut greutatea peste 3.000 de grame, trei dintre aceștia au decedat.
Dr. Filote a arătat că maternitatea Suceava, cu nivel III de competență, deservește județul Suceava pentru toți nou-născuții și județul Botoșani pentru asistența medicală de specialitate acordată nou-născuților cu greutate mai mică de 2.000 de grame, care beneficiază de tratament și îngrijire în Compartimentul de Terapie Intensivă Neonatală și în Compartimentul de Prematuri.
Secția Neonatologie are în structură 72 de paturi, din care opt sunt în Compartimentul de Terapie Intensivă Neonatală, 12 paturi în Compartimentul Prematuri, iar 52 în Compartimentul Rooming, care permit cazarea cuplului mamă-nou-născut și stimularea alăptării la sân și diminuarea abandonului.
Dotarea secției Neonatologie este la cele mai ridicate standarde
Dotarea secției include, printre altele, 23 de incubatoare moderne, patru aparate de ventilație mecanică, șase sisteme de ventilație cu presiune pozitivă, șase pulsoximetre, șapte monitoare cardio-respiratorii, un monitor pentru funcția cerebrală, două analizoare gaze sanguine, opt lămpi fototerapie, două mese radiante pentru resuscitarea neonatală, un incubator de transport, un ecograf portabil Doppler pentru nou-născuți, un electrocardiograf, un sistem de screening auditiv, un sterilizator, dar și o instalație de avertizare în caz de incendiu și camere de supraveghere video.
Patru dintre cei șase medici neonatologi au competențe în efectuarea de ecografii, în activitate ei fiind ajutați de 30 de asistente medicale, opt infirmiere și două îngrijitoare. Personalul a urmat cursuri de perfecționare în domeniul neonatologiei organizate la Iași și București cu sprijinul UNICEF, al Societății Româno-Elvețiene și al Academie Americane de Neonatologie. ”Nou-născutul sănătos, născut la termen, este îngrijit în sistemul rooming-in, în același salon cu mama, încurajând alăptarea la sân, sistem ce a fost introdus în maternitatea noastră din 1999, fiind printre primele maternități din țară care au implementat acest sistem”, a subliniat dr. Camelia Filote.
Secția Neonatologie derulează mai multe programe, precum Prevenirea malnutriției la copiii cu greutate mică la naștere, Prevenirea deficiențelor de auz prin screening neonatal și Screeningul neonatal pentru depistarea precoce a fenilcetonuriei și a hipotiroidiei.
Dr. Filote a mai precizat că în secția pe care o conduce nu s-au înregistrat deficiențe în privința aprovizionării cu medicamente, materiale sanitare, consumabile, dezinfectanți, produse de curățenie, lapte praf pentru nou-născuți sau lapte formulă specială pentru nou-născuți cu greutate foarte mică la naștere, care au fost achiziționate de spital din bugetele alocate programelor naționale.



Recomandări

Moș Crăciun a adus 13 bebeluși pentru 12 familii, la maternitatea Spitalului Clinic de Urgență din Suceava

Moș Crăciun a adus 13 bebeluși pentru 12 familii, la maternitatea Spitalului Clinic de Urgență din Suceava. Foto mamasicopilul.ro
Moș Crăciun a adus 13 bebeluși pentru 12 familii, la maternitatea Spitalului Clinic de Urgență din Suceava. Foto mamasicopilul.ro

Despăgubirile pentru familia bebelușului mort din cauza infecțiilor nosocomiale trebuie plătite din bugetul propriu de Spitalul Clinic de Urgență Suceava

Deputatul Doru Acatrinei vrea să afle de la premierul Ciolacu cine va răspunde de moartea pacienților în urma infecțiilor nosocomiale din Spitalul Județean Suceava