Promovare

26 de asociații de turism din România vor fi prezente la Târgul de Turism al Bucovinei



Reprezentanții a 26 de asociații de turism din România vor participa, la sfârșitul acestei săptămâni, la a doua ediție a Târgului de Turism al Bucovinei. Evenimentul va avea loc în perioada 12 – 14 octombrie 2012 în Parcul Central din fața Palatului Administrativ din Suceava.
Târgul este organizat de Consiliul Județean Suceava, Camera de Comerț și Industrie Suceava, Instituția Prefectului Județului Suceava și Primăria Municipiului Suceava, în parteneriat cu Universitatea „Ștefan cel Mare” Suceava, Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, Asociația pentru Turism Bucovina și Asociația „Produs în Bucovina”.
Deschiderea oficială a târgului va avea loc vineri, 12 octombrie 2012, de la ora 10:00. Vizitatorii târgului vor avea posibilitatea să cunoască ofertele din domeniul turismului activ, balnear, rural, ecvestru, cultural, religios din cele șase zone turistice ale județului: Suceava, Vatra Dornei, Câmpulung Moldovenesc, Fălticeni, Gura Humorului, Rădăuți – Siret. De asemenea, organizatorii au pregătit și spectacole artistice, demonstrații ale meșterilor populari, seminarii turistice, cursuri de inițiere în formele turismului activ, tiroliană, via ferata, mountain bike, off-road și echitație, precum și degustări din bucatele tradiționale bucovinene.
După deschiderea oficială a târgului, Camera de Comerț și Industrie va organiza „Bursa de Contacte”, care se va desfășura pe tot parcursul celor trei zile ale evenimentului, între orele 10:00 și 18:00.
Tot vineri, de la ora 12:00, se va deschide Forumul de Turism al Bucovinei, organizat de către Consiliul Județean Suceava, Camera de Comerț și Industrie Suceava, Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului și Universitatea „Ștefan cel Mare” Suceava, în Sala „Ștefan cel Mare” din Palatul Administrativ. La forum vor participa zece reprezentanți ai partenerilor externi ai județului Suceava, respectiv Departamentul de Nord din Franța, regiunile Cernăuți și Ivano Frankivsk din Ucraina, Chișinău, din Republica Moldova și Regiunea Podkarpakie, din Polonia. La Forumul de Turism al Bucovinei vor mai fi prezenți reprezentanții a 26 de asociații de turism din țară, nouă jurnaliști, precum și un reprezentant din partea Ministerului Dezvoltării Regionale și Turismului.
Nu în ultimul rând, reprezentanții asociațiilor de turism și ai partenerilor externi ai județului Suceava vor participa la un infotrip intitulat „Redescoperă Bucovina!”.