În zilele noastre, când vine vorba de locuințe, originalitatea este la mare preț. Indiferent că este vorba de case din lemn sau din cărămidă, etajate sau nu, imobilele nu încetează să fie modernizate.
Există însă și foarte mulți oameni care preferă să se întoarcă la vremurile arhaice, la casele din mijlocul naturii. Acestei categorii de oameni i se adresează și căsuța construită în peșteră, din Worcestershire. Având pereții din stâncă masivă, coliba a fost ultima dată locuită, în 1940.
Acum, la aproape șaptezeci de ani de atunci, „Rock Cottage”, cum a fost ea numită, este pusă în vânzare. Cu un preț care pornește de la 25.000 de lire sterline, spațiul nu beneficiază nici de apă și nici de curent electric, dar în schimb este compartimentat în dormitor, cameră de oaspeți și cameră de serviciu.
Agentul imobiliar care se ocupă de vânzarea locuinței se poate mândri cu 50 de cereri de vizionare și apreciază investiția ca o „oportunitate unică”. „Câți se pot lăuda cu o casă construită în peșteră?”, a spus agentul.
Potrivit Ananova, viitorul proprietar va stăpâni și o curte, care va cuprinde și o porțiune de pădure.(antena 3.ro)






