În noaptea de joi spre vineri, la ora 03.10, Postul de poliție Pojorâta a fost sesizat prin 112 de un bărbat de 41 ani, din județul Mureș, despre faptul că persoane necunoscute, i-au sustras 250 litri de motorină din autotrenul parcat pe DN 17, la urcarea Pasului Mestecăniș.
Capacul rezervorului nu prezenta urme de forțare și, conform celor declarate de conducătorul auto, nu avea nici un fel de sistem de asigurare.
„În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiuni de furt, cercetările fiind continuate pentru identificarea autorilor și recuperarea prejudiciului”, se precizează în comunicatul poliției.