Sucevița

250 de bikeri din țară și din străinătate vor participa la întrunirea „Bukowina Motor Club”



Pasionații de motociclism se vor reuni la Sucevița
Pasionații de motociclism se vor reuni la Sucevița

Localitatea Sucevița va fi, în perioada 8-10 august, cel mai „fierbinte” punct de pe harta pasionaților de motociclism din România, pentru că Asociația Sportivă „Bukowina Motor Club Rădăuți” va organiza cea de-a 8-a petrecere dedicată iubitorilor sportului motorizat pe două roți. Ediția din acest an va reuni circa 250 de bikeri din țară și din străinătate, conform celor afirmate de organizatori, și se va desfășura pe drumul „Bercheza”, mai exact pe platoul pensiunii „Casa Lina”. Pasionații de motociclism se vor întrece într-o sumedenie de concursuri, de la tiroliană la îndemânare la urcarea pe perete, iar cei mai îndemânatici vor fi premiați de organizatori. Pe lângă petreceri, concursuri și voie bună, cei care vor dori vor putea participa la tradiționala paradă moto, cât și la un circuit pe drumuri de munte, prin inima peisajului montan bucovinean. Ca și la edițiile anterioare, Bukowina Motor Club își va primi oaspeții într-un cadru deosebit, îmbiindu-i cu mâncăruri tradiționale bucovinene, pregătite la ceaun sau pe grătar, ca fasolea cu cârnați, ciorba rădăuțeană și nelipsitele murături specifice zonei noastre, dar și alte preparate. Nu vor lipsi berea, țuica, afinata și alte delicatese. Serile vor fi condimentate de focuri de tabară și concerte rock susținute de formațiile ieșene Sappa, Wanted și Aproape Unplugged, cât și de trupa rădăuțeană Era Divina.
Calendarul acestor întâlniri este stabilit de Uniunea Cluburilor Motociclistice din România
Bukowina Motor Club (BMC) a luat ființă în luna august 2006. A fost fondat în Rădăuți, de șapte membri, iar în momentul de față numărul acestora se apropie de 50, aceștia fiind din Rădăuți, Suceava, Iași, Tg. Mureș, București, U.S.A. și Canada. „Clubul este deschis tuturor celor care se simt cu sufletul în Bucovina, sunt motocicliști, indiferent dacă sunt îndrăgostiți de speed, enduro, chopper, old timer, tourr, ne împărtășesc modul nostru de a fi și îl reprezintă într-o manieră respectabilă. Activitățile pe care ne-am propus să le facem împreună sunt diverse și includ plimbări cu motocicletele, achiziționarea de echipamente și motociclete, suport și ajutor în cazul excursiilor, organizarea de evenimente motocicliste publice, petreceri sau o simplă bere împreună. Profit de acest prilej și îi invit pe toți iubitorii de motoare din zona noastră la întrunirea de la Sucevița. Aș mai face o mențiune, calendarul acestor întâlniri este stabilit de Uniunea Cluburilor Motociclistice din România, unde, la întrunirea de la finele anului trecut, clubul nostru a obținut un loc excelent din punct de vedere al interesului și al vremii, respectiv, Sucevița, în perioada 08-10 august 2014”, a declarat organizatorul acțiunii, Doni Dobrotă.


250 de bikeri din țară și din străinătate vor participa la întrunirea „Bukowina Motor Club”
250 de bikeri din țară și din străinătate vor participa la întrunirea „Bukowina Motor Club”
Pasionații de motociclism se vor reuni la Sucevița
Pasionații de motociclism se vor reuni la Sucevița


Recomandări

58 de școli din România și Republica Moldova cu peste 2.100 de elevi și profesori au participat la ediția a XXIII-a a Festivalului Interjudețean „Zilele Sportului Școlar”, de la Putna

58 de școli din România și Republica Moldova, cu peste 2.100 de elevi și profesori, au participat la ediția a XXIII-a a Festivalului Interjudețean „Zilele Sportului Școlar”, de la Putna

Evyan Moto Hub aduce Yamaha în regiunea Bucovinei și Moldovei: Deschidere oficială cu test drive și surprize.

Evyan Moto Hub aduce Yamaha în regiunea Bucovinei și Moldovei: Deschidere oficială cu test drive și surprize.
Evyan Moto Hub aduce Yamaha în regiunea Bucovinei și Moldovei: Deschidere oficială cu test drive și surprize.