„Serbare premilitară la Bucșoaia”
„La Bucșoaia a avut loc o frumoasă serbare premilitară organizată și pregătită cu mult gust de dl. Lt. Gh. Fonea, comandantul taberei de muncă Bucșoaia. Cu această ocazie, Sf. Sa Pr. Protoereu Modest Lucan a ținut un cuvânt de deschidere în calitatea d-sale de președinte al căminului cultural Bucșoaia. Dl. Lt. Fonea a arătat în cuvinte alese rostul taberei de muncă pentru ridicarea satelor. Serbarea a constat, pe lângă un program artistic foarte bogat, și dintr’o orchestră a premilitarilor, care a întrecut așteptările. De remarcat cântecele bătrânești din frunză executate de premilitarul Ciobâcă, care a reamintit clipe de reculegere a vechilor cântece românești. Orchestra premilitară a fost condusă de premilitarul Ianovici Ioan”.
„Suceava”, Anul I, nr. 162, Iulie 1939.
„Fabrica de lapte”
„Oameni arși de soare, la volanul excavatoarelor și buldozerelor, împrăștiau apatia locului prin suflul viguros al mașinilor. Se săpa de zor, se turnau fundații. Apoi au început să se clădească ziduri. Curînd s-a aflat că în această construcție modernă, cu hale mari și ferestre largi, se va valorifica un produs specific acestei zone – laptele. Au sosit apoi mașinile. Rezervoare termice și frigorifice, cu manete și țevi nichelate, au ocupat spațiile supraetajate. Oameni, în majoritatea lor calificați la locul de muncă, sub îndrumarea tehnicienilor și inginerilor, au învățat tainele mașinilor moderne prin care laptele din izvorul ugerului se transformă în alimente cu mare valoare nutritivă: brînzeturi și alte derivate”.
„Zori noi”, Anul XVIII, nr. 5165, Suceava, Iulie 1964.