25 de miliarde de lei vechi, amenzi contravenționale aplicate în acest an de DGFP Suceava



25 de miliarde de lei vechi, amenzi contravenționale aplicate în acest an de DGFP Suceava
25 de miliarde de lei vechi, amenzi contravenționale aplicate în acest an de DGFP Suceava

– 56% din diferențele de impozite și taxe obținute de inspectorii DGFP Suceava în 2005 provin de la firme care activează în domenii de activitate cu risc fiscal-producția de alcool etilic și de băuturi alcoolice, prelucrarea masei lemnoase și domeniul zonei defavorizate
– Anul acesta a crescut numărul controalelor inopinate, de la 1.098 de acțiuni anul trecut la 1.958 în 2005
– În 2005, inspectorii fiscului sucevean au confiscat bunuri și sume în valoare totală de 1,8 miliarde de lei vechi
Direcția Generală a Finanțelor Publice (DGFP) Suceava a aplicat în acest an amenzi contravenționale în valoare de aproximativ 25 de miliarde de lei vechi. Anunțul a fost făcut de șeful DGFP Suceava, Petrică Ropotă, în cadrul unei conferințe de presă în care a prezentat raportul de activitate pe anul 2005 al Serviciului Activitatea de Control Fiscal. “Controlul fiscal promovat de DGFP Suceava este unul dinamic și ofensiv, țelul fiind acela de a se constitui într-un instrument de luptă cu economia subterană, reprezentată în cea mai mare parte de frauda și evaziunea fiscală
Organele de control au acordat în 2005 o mare importanță modului în care contribuabilii înțeleg să respecte conținutul actelor normative în vigoare care reglementează activitatea agenților economici”, a declarat Petrică Ropotă. Potrivit acestuia, numărul amenzilor aplicate în 2005 este de 2.544, în anul 2004 fiind de 2.072. Valoarea amenzilor contravenționale aplicate în acest an a fost de 24,75 miliarde de lei vechi, în creștere cu 54% față de anul 2004. În creștere (cu 18%) se află în acest an și valoarea bunurilor și sumelor confiscate, respectiv 1,8 miliarde de lei vechi în 2005 față de 1,5 miliarde de lei vechi în 2004.
– Agenții economici au depus în acest an la DGFP Suceava peste două mii de cereri de rambursare de TVA
Finanțiștii suceveni au pus în acest an un accent deosebit și pe verificarea realității și legalității sumelor negative din deconturile de TVA cu opțiune de rambursare transmise pentru efectuarea inspecției fiscale anticipate. Din cele 2.061 cereri de rambursare primate, au fost soluționate 1.969, rezultatele controalelor concretizîndu-se în respingerea sumei de 158,2 miliarde de lei vechi, față de anul 2004 cînd TVA-ul respins la rambursare a însumat 155,4 miliarde de lei vechi. De asemenea, anul acesta a crescut și numărul controalelor inopinate, de la 1.098 în 2004 la 1.958 în 2005. Directorul DGFP Suceava a spus că o parte importantă a efectivelor de control a fost direcționată către sectoarele de activitate care prezintă riscuri speciale din punct de vedere fiscal pentru județul Suceava: domeniul producției de alcool etilic și al băuturilor alcoolice, domeniul masei lemnoase și domeniul zonei defavorizate. Din analiza rezultatelor pe domenii de activitate a rezultat că 56% din diferențele de impozite și taxe au fost obținute de inspectorii DGFP Suceava de la firme ce activează în domeniile de activitate cu risc fiscal amintite mai sus. Principalele acțiuni de inspecție fiscală au fost desfășurate în anul 2005 în domeniile cu predispoziție la evaziune fiscală. Astfel, sumele stabilite suplimentar în domeniul firmelor care au obiect de activitate prelucrarea masei lemnoase însumează în 2005 103,2 miliarde de lei vechi, mai mult cu 68,1 miliarde de lei vechi față de anul 2004. Evaziunea fiscală descoperită anul acesta este mult mai mare decît anul trecut, fiind întocmite 24 de sesizări penale pentru un prejudiciu de 46,6 miliarde de lei vechi, față de anul 2004 cînd au fost înaintate doar cinci sesizări cu un prejudiciu de 3,1 miliarde de lei vechi. În acest domeniu de activitate, cea mai mare abatere s-a constatat la SC Salatruc Prod Com Serv SRL Vama, care a creat bugetului statului un prejudiciu de 4,48 miliarde de lei vechi prin sustragerea de la plata impozitului pe profit-2,6 miliarde de lei vechi și sustragerea de la plata TVA-1,9 miliarde de lei vechi. Mecanismul de fraudare a constat în ridicarea în repetate rînduri de la distribuitori autorizați din județ și din țară de facturi fiscale și chitanțiere, din care o parte au fost depistate la agenți economici ca fiind utilizate pentru diverse aprovizionări cu mărfuri, iar altele nu au fost identificate. La SC Holiday Com SRL din Fălticeni, inspectorii DGFP Suceava au identificat un prejudiciu creat bugetului de stat de 222 milioane de lei vechi.
– SC Elmondo SRL Suceava a creat în acest an bugetului statului un prejudiciu de 13,3 miliarde de lei vechi
La tematica controalele inopinate la antrepozitele fiscale de alcool, cele mai mari nereguli au fost descoperite la SC Euro Drink SRL Dornești, unde au fost stabilite următoarele prejudicii bugetare: 129,5 milioane de lei vechi diferență impozit pe profit, 326,4 milioane de lei vechi diferență de impozit pe profit la cantitățile de alcool lipsă, 4,4 miliarde de lei vechi TVA suplimentar la cantitățile lipsă, 19,9 miliarde de lei vechi acciză suplimentară la cantitățile lipsă și 2,8 miliarde de lei vechi valoare accesorii calculate la debitele suplimentare de mai sus. Campionul neregulilor la “categoria” comercianți și distribuitori angro de băuturi alcoolice și produse din tutun este SC Elmondo SRL Suceava, firmă ce a comercializat ilegal în 2005 peste 130 de mii de cartușe de țigări. Pin această activitate firma suceveană a creat bugetului statului un prejudiciu de 13,3 miliarde de lei vechi, împotriva administratorului societății întocmindu-se dosar penal.
Acțiunile de control privind verificarea agenților economici care desfășoară activități în zonele defavorizate au fost efectuate în colaborare cu Consiliul Concurenței și au avut ca obiectiv încetarea acordării facilităților de natura ajutorului de stat agenților economici din zonele defavorizate în cazurile în care aceștia au depășit intensitatea admisibilă sau nu au realizat investiții sau locuri de muncă. Sumele stabilite suplimentar în acest sens sînt de 21,2 miliarde de lei vechi, față de 150 de milioane de lei vechi în 2004. Astfel, la SC Electroalfa International SRL Gura Humorului, care are ca obiect de activitate producția de aparate pentru distribuție și comandă electrică, inspecția efectuată de Serviciul Activitatea de Control Fiscal din cadrul DGFP Suceava a stabilit un impozit pe profit aferent depășirii plafonului maxim admisibil al ajutorului de stat de 9,7 miliarde de lei vechi. La SC Lucex Prodimpex SRL Vatra Dornei, societate cu certificat de investitor în zona defavorizată care a beneficiat de facilitățile OUG nr. 24/1998, s-a stabilit în sarcina societății o diferență de impozit pe profit suplimentar de paltă la bugetul de stat de 979,8 milioane de lei vechi. Alte domenii cu rezultate bune în 2005 au fost construcțiile, turismul, prestările de servicii, confecțiile textile și încălțăminte și comerțul. Directorul DGFP Suceava, Petrică Ropotă, susține că la creșterea rezultatelor în 2005 au contribuit mai mulți factori- programarea în control cu mai multă selectivitate a agenților economici, funcție de gradul de risc fiscal, îmbunătățirea pregătirii profesionale a inspectorilor prin programe de perfecționare, precum și efectuarea de verificări pe baza unor tematici cu obiective bine stabilite.