Oamenii au o capacitate uimitoare de a-și controla propria fericire. În cartea sa „The How of Happiness: A New Approach to Getting the Life You Want”, profesorul de psihologie Sonja Lyubomirsky susține că fericirea unui individ este determinată în proporție de 50% de materialul genetic, 10% de circumstanțe, restul de 40% depinzând de acțiunile pe care le face persoana în cauză.
Totuși, uneori este destul de dificil să reușești să realizezi lucruri care își pot aduce fericirea, motiv pentru care am alcătuit o listă cu 25 de metode prin care putem face soarele să răsară pe strada noastră.
1. Realizează desene cu mâncăruri nesănătoase
Studiile au indicat că atunci când consumă alimente bogate în calorii oameni devin mai fericiți. Totuși, marele dezavantaj este că acest obicei ne îngrașă.
Din fericire există o alternativă care deși s-ar putea să vă pară ridicolă, ea chiar funcționează. Un studiu publicat în Journal of Behavioral and Brain Science în luna mai a acestui an susține că prin simplul fapt de a desena alimente bogate în calorii, precum pizza și brioșe, un individ își poate îmbunătăți starea de spirit.
2. Rămâi, în egală măsură, atât optimist, cât și realist
Oamenii care au o atitudine pozitivă specifică optimismului și o perspectivă realistă tind să fie mai fericiți, potrivit cercetătoarei specializate în psihologie Sophia Chou.
Oamenii care sunt „realiști-optimiști” au un amestec perfect de tipuri de personalități care îi ajută să aibă succes. Spre deosebire de idealiști, aceștia sunt dispuși să facă față unei situații provocatoare abordând un punct de vedere realist, folosindu-și totodată creativitatea și perspectiva pozitivă pentru a rezolva problema.
3. Murdărește-ți mâinile
Un nou studiu sugerează că o bacterie des întâlnită în sol are capacitatea de a produce efecte similare cu cele ale medicamentelor antidepresive. În studiul realizat pe animale s-a constatat că Bacteria inofensivă, numită Mycobacterium vaccae, stimulează eliminarea de serotonină în creierii șoarecilor. Acest lucru este benefic tocmai pentru că nivelul scăzut de serotonină duce la apariția depresiei.
În studiile realizate pe oameni, pacienții bolnavi de cancer au raportat că atunci când au fost tratați cu bacteria calitatea vieții lor a atins un nivel mai mare.
Constatările „ne fac să ne întrebăm dacă nu cumva ar fi mai bine dacă am petrece mai mult timp jucându-ne cu pământ”, a declarat coordonatorul studiului Chris Lowry de la Universitatea Bristol.
4. Ce ai zice să te faci florar?
Poate că are legătură cu bacteriile din sol, căci un sondaj realizat de curând a scos la iveală că florarii și grădinarii sunt cei mai fericiți și mulțumiți de locul lor de muncă.
Dintre cei implicați în studiu, mai bine de 80% dintre florari și grădinari au declarat că simt că munca lor este folositoare și că ei se simt apreciați.
5. Întreține relații sexuale cu un singur partener
Este un lucru destul de cunoscut că sexul îi face pe oameni să fie fericiți. Potrivit unui studiu din 2004, realizate pe 1000 de femei, dintr-o listă de 19 activități, sexul produce ce mai multă fericire.
În plus, întreținerea relațiilor sexuale cu un singur partener pate aduce și mai multă fericire în viața oamenilor, potrivit unui alt studiu realizat în 2011.
6. Cheltuiește-ți banii pe mai multe plăceri mici, decât pe câteva mari
Același studiu din 2011 sugerează că ar trebui să ne cheltuim banii pe lucruri mărunte dar care ne aduc fericirea și nu pe acele lucruri costisitoare pe care ni le putem permite doar din an în an.
7. Ia masa pe o bancă
Studiile indică faptul că poate fi destul de deprimant să ne consumăm în fiecare zi masa la birou. În urma cercetărilor, oamenii de știință de la Universitatea din Sussex au concluzionat că indivizii devin mai fericiți atunci când își iau prânzul pe o bancă, afară.
8. Fă-ți patul
Aranjarea patului „este una dintre cele mai rapide și ușoare metode de cultivare a ordinii”, susține Gretchin Rubin, creatorul proiectului numit The Happiness Project. De ce contează ordinea? Pentru că ordinea din jurul nostru contribuie la calmarea interioară. Mai mult, atunci când simțim că deținem controlul lucrurilor din jur, reușim să ne înveselim.
9. Concentrează-te asupra lucrurilor pe care le realizezi
Aproximativ 48% dintre oameni își petrec timpul în care sunt treji gândindu-se la altceva, iar acest lucru poate contribui la nefericirea lor.
„Capacitate de a ne gândi la ceva ce nu se întâmplă în acest moment este o realizare cognitivă care vine cu un scop emoțional”, susțin autorii studiului Matthew Killingsworth și Daniel Gilbert.
10. Mută-te în Australia
Pentru a doua oară la rând, în 2013 Australia a primit titlul de cea mai fericită țară. 84% din populația țării este fericită cu viața pe care o duce, lucru care se datorează sistemului bun de sănătate, nivelului mare de angajați și participării civice ridicate.
11. Consumă 7 porții de fructe și legume pe zi
Fructele și legumele sunt bune pentru trup și suflet. Un studiu realizat de National Bureau of Economic Research susține că oamenii care consumă zilnic cel puțin 7 porții de legume și fructe sunt mai fericiți decât cei care mănâncă puține alimente de acest gen.
12. Menține o poziție de putere
Oamenii care dețin puterea, fie la muncă, fie în cercul de prieteni, fie în relație au o viață mai fericită, potrivit unui studiu efectuat de specialiștii de la Universitatea din Tel Aviv.
Studiul a fost realizat pe 350 de persoane și a scos la iveală faptul că participanții care simțeau că dețin mai multă putere erau mai fericiți cu viețile lor.
13. Stăpânește o aptitudine
Este posibil ca atunci când vreme dă devenim foarte buni într-un anumit domeniu să ne ridicăm nivelul de stres pe termen scurt, însă pe termen lung, acest lucru poate contribui la creșterea fericirii, indică rezultatele unui studiu din 2009.
14. Sigilează-ți grijile într-un plic
Cercetătorii de la Universitatea din Toronto au concluzionat că atunci când indivizii scriu despre experiențele proaste și apoi sigilează într-un plic hârtie pe care și-au notat amintirile negative își îmbunătățesc starea de spirit.
15. Înconjoară-te cu oameni fericiți
Emoțiile sunt ca microbii. Atunci când oamenii identifică la cei din jur o anumită stare emoțională, ei sunt tentați să o adopte. Aceasta este concluzia la care au ajuns oamenii de știință după ce au realizat un studiu timp de 20 de ani pe un eșantion de aproximativ 5.000 de indivizi.
16. Ce zici de voluntariat?
În ultimul timp, tot mai multe studii au demonstrat că atunci când îi ajutăm pe alții nivelul nostru de fericire crește.
Potrivit unui studiu realizat în 2009 și publicat în Social Science and Medicine, se pare că voluntariatul este activitatea care contribuie cel mai mult la creșterea nivelului de fericire a celui care își oferă serviciile în folosul comunității.
17. Joacă-te cu cățeluși
Oamenii de știință de la Universitatea Birkbeck, din Londa, au măsurat undele cerebrale ale unui număr de 80 de subiecți în timp ce aceștia luau parte la mai multe activități. Deși găsirea întâmplătoare a unei bancnote de 10 lire a generat cel mai înalt nivel de plăcere și jucatul cu un pui de câine le-a adus oamenilor un nivel mare de fericire.
18. Zâmbește mai mult (se acceptă și zâmbetele false)
Oamenii de știință de la Universitatea Clark au constatat că zâmbetul activează amintiri asociate cu fericirea.
În studiul publicat în 2003, subiecții au fost divizați în trei grupuri: unul în care oamenii au fost rugați să zâmbească, un altul în care participanților li s-a spus să abordeze o expresie nervoasă și un al treilea în care subiecții au fost rugați să aibă o expresie tristă.
Apoi, tuturor participanților le-au fost arătate mai multe cartonașe pe care erau notat diferite cuvinte neutre precum: „copac” sau „casă”.
În urma analizei s-a constatat că grupul care zâmbise avusese răspunsuri mai pozitive la cartonașe, comparativ restul grupuri.
„Dacă te prefaci că ești fericit, atunci chiar te vei simți fericit. În schimb, dacă te prefaci că ești furios, te vei simți plin de furie”, au concluzionat autorii.
19. Alege să trăiești într-un mediu cu temperaturi scăzute
Dacă ai posibilitatea, alege să își petreci viața într-un mediu cu temperaturi scăzute pentru că fericirea este maximizată la 13.9°C, susține un studiu realizat la Oska University.
20. Scrie liste cu cele mai bune lucruri cere ți se întâmplă
Martin Seligman, un profesor de la Universitatea din Pennsylvania, sugerează că atunci când notăm trei lucruri bune care ni s-au întâmplat de-a lungul zilei și motivul pentru care ele au avut loc, reușim să ne ridicăm nivelul fericirii și să diminuăm simptoamele depresiei.
21. Cheltuiește-ți banii pe activități care te fac să ai mai mult timp pentru tine și cei apropiați
În cartea sa „Myths of Happiness”, Sonja Lyubomirsky de la Universitatea din California susține că ar trebui să ne cheltuim banii pe lucruri care, în schimb, ne oferă mai mult timp pentru a realiza activități importante ce ne asigură fericirea, precum ascultatul muzicii, voluntariatul sau plimbatul alături de prieteni.
22. Nu te mai compara cu alții
Oamenii nefericiți sunt afectați de faptul că au tendința de a se compara cu alții, arată un experiment coordonat de Lyubomirsky.
Într-un alt studiu, profesorii Enrichetta Ravina și Karen Dynan de la Universitatea din Columbia a avertizat că atunci când indivizii sunt invidioși pe cei bogați, ei au tendința de a intra în datorii, lucru care promovează scăderea nivelului de fericire.
23. Scurtează-ți drumul spre serviciu
Mai multe studii au constatat că drumul lung până la serviciu crește nivelul de stres și îi face plictisește pe oameni. Așa că specialiștii ne sfătuiesc să încercăm să găsim mereu cel mai scurt și neaglomerat drum spre locul de muncă.
24. Fă mișcare
Nenumărate studii au indicat că exercițiile fizice ne fac să fim mai fericiți prin eliminarea substanțelor chimice numite endorfine.
Un studiu realizat de Universitatea Penn State a arătat că oamenii care sunt activi fizic au un nivel mai mare de entuziasm, comparativ cu cei care nu sunt activi.
25. Ascultă muzică optimistă
Un studiu din 2012 sugerează că muzica optimistă, un ritm ce inspiră fericire chiar are efect, îmbunătățindu-ne starea de spirit.
Participanții la studiu care au ascultat compoziții vioaie ale lui Aaron Copland au avut un nivel mai mare de dopamină, comparativ cu cei care au ascultat muzica mai lentă compusă de Igor Stravinsky.
Sursa: Business Insider – descopera.ro