În urmă cu 25 de ani, pe 23 noiembrie 2000, Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava era zguduită de o teribilă dramă, după ce trei cadre didactice ale Facultății de Științe Economice și Administrație Publică, împreună cu șoferul mașinii universității, și-au găsit sfârșitul într-un tragic accident petrecut lângă localitatea Rîșcani, din Republica Moldova. Mașina în care se aflau cinci persoane care se deplasau spre orașul Soroca a fost lovită frontal de un autobuz intrat pe contrasens. Impactul devastator a dus la moartea a trei cadre didactice și a șoferului care conducea autoturismul, un al patrulea cadru didactic aflat în mașină fiind grav rănit.
Comunitatea academică suceveană i-a pierdut atunci pe profesorul doctor inginer Romul Vancea, decanul Facultăţii de Științe Economice și Administrație Publică, conferențiar doctor Doina Maria Robu, prodecan, și lector doctor Florin George Iancu, șeful Catedrei de Informatică din cadrul aceleiași facultăți. Alături de ei a murit și șoferul mașinii universității, Nicolae Popovici, iar Carmen Năstase, lector în cadrul aceleiași facultăți, a fost grav rănită.
Cei patru profesori ai Facultății de Științe Economice și Administrație Publică din Universitatea „Ștefan cel Mare” se deplasau spre Soroca de două ori pe săptămână, după ce în orașul de pe malul Nistrului se înființase din acel an universitar un Colegiu de Științe Economice. Întregul colectiv didactic și nedidactic al universității și studenții au rămas șocați la aflarea veștii, iar Facultatea de Științe Economice și Administrație Publică a rămas practic fără conducere. Oamenii care puseseră pe picioare această facultate, care au muncit ani buni pentru ceea ce însemna deja renumele ei, muriseră tocmai când mai aveau atâtea de făcut și trebuiau să se bucure de munca lor.
La 25 de ani de la marea dispariție, membrii Sindicatului Univers din Universitatea ”Ştefan cel Mare” din Suceava rememorează acel tragic moment în comunicatul următor:
”Se împlinesc 25 de ani de la trecerea la cele veșnice a distinșilor dascăli ai Facultății de Economie, Afaceri și Administrație, care și-au pierdut viața în nefericitul accident din 23 noiembrie 2000, petrecut la Rîșcani, în Republica Moldova.
Cei patru profesori ai universităţii sucevene se îndreptau spre localitatea Soroca, unde s-a înfiinţat, începând din acel an universitar, un Colegiu de Științe Economice, filială a Facultății de Științe Economice și Administrație Publică din cadrul Universității <Ștefan cel Mare> Suceava. Cadrele didactice sucevene se deplasau la Soroca, două zile pe săptămână, pentru a ține cursuri studenților moldoveni. În acest scop mergeau spre Soroca și cei patru profesori ai Facultății de Științe Economice și Administraţie Publică din Universitatea <Ștefan cel Mare>.
Universitatea <Ștefan cel Mare> din Suceava a fost zguduită de teribila dramă petrecută în data de 23 noiembrie 2000, pe teritoriul Republicii Moldova, în apropiere de localitatea Rîșcani, în care și-au pierdut viața trei cadre didactice: profesorul doctor inginer Romul Vancea, decanul facultății, conferențiar doctor Doina Maria Robu, prodecan, și lector doctor Florin George Iancu, șeful catedrei de Informatică, împreună cu conducător auto Nicolae Popovici.
Veșnică amintire şi recunoștință!
Sindicatul Univers din Universitatea <Ştefan cel Mare> din Suceava”.






