22 de polițiști de la mai multe structuri, alături de o grupă de polițiști de la Serviciul de Acțiuni Speciale, au descins, sâmbătă dimineață, pe raza comunei Arbore, unde în ultima perioadă au avut loc mai multe furturi și fapte cu violență, parte din ele comise de persoane care stau fără forme legale în localitate.
Razia a urmărit prevenirea infracționalității stradale, combaterea migrației și a infracțiunilor cu violență, verificarea regimului legal privind evidența, domiciliul, reședința și actele de identitate ale cetățenilor români pe raza localității, dar și controale în trafic.
În cadrul raziei au fost legitimate 240 de persoane, toate fiind verificate și prin aplicația E-dac, și au fost oprite și controlate 44 de autovehicule, fiind efectuate și 12 testări cu aparatul etilotest.
Polițiștii au aplicat 43 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 13.000 lei, totodată fiind reținute două certificate de înmatriculare, o carte de identitate a unui vehicul care figura cu sechestru executor judecătoresc și a fost suspendat un permis de conducere.
- Minoră de 15 ani, încă fără buletin. Străini de localitate, cu buletine expirate
Printre altele, polițiștii au identificat o minoră în vârstă de 15 ani, care nu avea carte de identitate S-a aplicat o sancțiune contravențională în valoare de 500 lei și au fost demarate măsurile pentru intrarea în legalitate.
În alt caz, un bărbat în vârstă de 32 ani, care figurează cu domiciliul în Fălticeni, a prezentat la control o carte de identitate al cărei termen de valabilitate era expirat de peste 3 ani. Respectivul stătea fără forme legale la o adresă din Arbore, fiind amendat tot cu 500 de lei.
În trafic, polițiștii rutieri au depistat un autoturism care figura cu „Sechestru”, motiv pentru care a fost reținut certificatul de înmatriculare, precum și cartea de identitate a vehiculului, în vederea remiterii către executorul judecătoresc care a instituit măsura sechestrului.
Tot în trafic a fost identificată și o femeie care a prezentat la control un permis de conducere a cărui valabilitate era expirată de peste un an, fiind amendată cu 1.215 lei, cu măsura complementară a reținerii permisului de conducere.
”Conceptul de acțiune a vizat creșterea vizibilității elementului polițienesc în mediul stradal și intervenția cu efective sporite, astfel încât să se asigure o prezență proactivă a polițiștilor pentru prevenirea faptelor cu caracter antisocial și descurajarea comportamentelor de tip delictual”, se explică într-un comunicat al IPJ Suceava scopul acțiunii de sâmbătă de la Arbore.