„A fi sărac nu e rușine…”
„A fi sărac nu e rușine, dar desigur e nenorocire.De mii de ani există nenumărate rețete pentru a te îmbogăți repede și fără osteneală. Dar mijlocul cel mai simplu și mai sigur este fără îndoială acesta. Cumperi un loz la Colectura Wagons Liter Cook (WLC), cea mai favorizată de noroc până azi. Posesorul unui loz dela WLC are cele mai mari șanse de a-l vedea ieșind câștigător și de a obține astfel toate fericirile pe care le poate da averea”.
„Glasul Bucovinei”, Anul XIX, Nr. 4952, Noiembrie 1936.
„Se înfrumusețează orașul”
„Pînă nu de mult, piața de cereale din orașul Gura Humorului, datorită proastei amenajări, nu satisfăcea cerințele populației. De curînd însă, prin grija secției de gospodărie comunală a Sfatului Popular, piața, în suprafață de 2100 mp, a fost pavată folosindu-se în acest scop piatra de rîu. În cursul lunii decembrie a.c. se vor instala în această piață 100 mese din beton, dînd astfel posibilitatea producătorilor să-și desfacă produsele în condiții optime”.
„Zori Noi”, Anul XIV, nr. 3720, Suceava, Noiembrie 1959.