Manifestare

„24 ianuarie 1859 – Unirea Principatelor Romane”

Afișul manifestării
Afișul manifestării

Consiliul Județean Suceava și Muzeul Bucovinei au organizat ieri, la Muzeul de Istorie din municipiul Suceava, manifestarea cu genericul „24 ianuarie 1859 – Unirea Principatelor Romane”, manifestare în cadrul căreia a fost aniversat evenimentul Micii Uniri (Moldova cu Țara Românească) și a fost lansat „Anuarul Muzeului Bucovinei 2010”.
„O piesă importantă, rară, din colecțiile muzeului”
În foaierul Muzeului de Istorie a fost expus, încadrat de două portrete grafice cu chipurile Principelui Alexandru Ioan Cuza și al Doamnei Elena Cuza, un steag tricolor, care era arborat la reședința de la Ruginoasa atunci când domnitorul se afla acolo.
Steagul, „o piesă importantă, rară, din colecțiile muzeului”, așa cum a subliniat directorul general al instituției, Constantin-Emil Ursu, face parte, după cum a precizat muzeograful Dan Petrovici, „dintr-o serie mai mare de obiecte recuperare de la Ruginoasa”, localitate care a fost cândva cuprinsă administrativ în fostul județ Baia.
„Un moment deosebit de important din istoria României”
Vicepreședintele CJ Suceava, Vasile Ilie, care a prezentat succint șirul evenimentelor care au condus la înfăptuirea actului istoric al Micii Uniri, a apreciat aniversarea ca fiind „un moment deosebit de important din istoria României”.
Subprefectul Angela Zarojanu a remarcat la rândul său faptul că Muzeul Bucovinei pregătește de fiecare dată, când marchează un eveniment, câte o surpriză vizitatorilor săi.
În prezența participanților (între care se aflau cadre didactice și elevi, cărora muzeograful Dan Petrovici le-a oferit apoi un ghidaj special prin sălile muzeului) a fost lansat „Anuarul Muzeului Bucovinei 2010”.
„O carte de vizită impresionantă pentru instituția muzeală suceveană”
Așa cum a spus conf. univ. dr. Florin Pintescu, de la Universitatea „Ștefan cel Mare” Suceava, lucrarea, care a apărut în format științific clasic și care reprezintă „o carte de vizită impresionantă pentru instituția muzeală suceveană”, cuprinde secțiuni de arheologie, istorie, muzeologie, conservare și restaurare, precum și o secțiune cu note și comentarii.
Este primul anuar care poartă noua titulatură a instituției muzeale sucevene (Muzeul Bucovinei) și singurul care a reușit să apară pe un an, numerele anterioare având apariția la doi sau chiar la trei ani.
O lucrare, așa cum a remarcat istoricul dr. Aurelian Căruntu, „care reprezintă încă o dovadă că la Suceava cultura supraviețuiește în condiții de criză”.
Directorul general adjunct al Muzeului Bucovinei, arheologul dr. Ion Mareș, care este redactorul responsabil de număr, a subliniat că anuarul, „care conține o cantitate mare de materiale științifice” (365 de pagini), va ajunge, prin schimburile internaționale, în peste 80 de instituții din întreaga lume.

Deschiderea manifestării dedicate Unirii Principatelor Române
Deschiderea manifestării dedicate Unirii Principatelor Române
Anuarul Muzeului Bucovinei 2010
Anuarul Muzeului Bucovinei 2010
Tricolorul de la Ruginoasa încadrat de portretele lui Al.I.Cuza și Elena Cuza
Tricolorul de la Ruginoasa încadrat de portretele lui Al.I.Cuza și Elena Cuza
Portretul lui Alexandru Ioan Cuza
Portretul lui Alexandru Ioan Cuza
Participanți la manifestare
Participanți la manifestare
Afișul manifestării
Afișul manifestării

Recomandări

50 de ani de la înființarea Muzeului de Artă „Ion Irimescu”, marcați prin lansarea unui album de artă semnat de Grigore Ilisei

Cea mai mare paradă medievală din România a marcat debutul Festivalului de Artă Medievală „Ștefan cel Mare” Suceava