S-au împlinit 167 de ani de la Unirea Moldovei cu Muntenia. În aceste momente de grea cumpănă pentru țara noastră, ne gândim cu recunoștință la marii înaintași, la toți aceia care au luptat și s-au jertfit pentru idealurile Unirii, pentru unitate și demnitate națională. Astăzi, mai mult ca oricând dezbinați, amenințați de dușmani externi, dar și interni, cu reperele istorice alterate de noua generație de sofiști postcomuniști, măcinați de dihonie și conduși de o pleiadă de politicieni neajutorați, a aduce omagiu patrioților revoluționari de la 1848, care au luptat pentru unitate națională, este o datorie sfântă. Poporul român, unit de ei în cuget și simțire, a realizat Unirea de la 1859.
Nicolae Bălcescu, conducătorul revoluției din Țara Românească, prin lucrarea „Românii sub Mihai Viteazul” – trezește speranța pentru unire. Vasile Alecsandri și-a pus întreaga operă în slujba idealurilor unității și independenței naționale. Mihail Kogălniceanu, figură marcantă a generației pașoptiste din Moldova, s-a dedicat luptei pentru Unirea Principatelor și pentru implementarea reformelor inițiate de Al.I. Cuza.
5 și 24 ian. 1859. Adunările Elective din Moldova și Țara Românească îl aleg domn pe Al.I. Cuza, ceea ce nu a încălcat prevederile Convenției de la Paris, care impunea prin statut doar ființarea separată de adunări, guverne și capitale pentru fiecare Principat. În perioada 1859-1861, diplomația domnitorului și a guvernelor au determinat puterile garante să consimtă unirea efectivă a celor două Principate.
La 11 dec. 1861, din București, declarat capitala țării unite, Al.I. Cuza lansează „Proclamația către popor” și spune: „Unirea este îndeplinită! Naționalitatea română este întemeiată! Acest fapt măreț, dorit de generațiile trecute, aclamat de corpurile legiuitoare, chemat cu căldură de noi, s-a recunoscut de Înalta Poartă, de puterile garante și s-a înscris în datinile națiunilor. Dumnezeul părinților noștri a fost cu țara, a fost cu noi.” Unirea Principatelor (Mica Unire) și crearea unui singur stat, a fost un act îndrăzneț, o pildă pentru înfăptuirea Marii Uniri, realizate pe deplin la 1 dec. 1918 și datorită efortului diplomatic făcut de Regina Maria.
Bogdan Petriceicu Hașdeu scria în „Românul”, la 6 august 1867: „Așadar, chestiunea ce ne va preocupa în acest stadiu de înaltă politică, nu este Unirea cea mică, realizată deja în ambele țărmuri ale Milcovului, ci Unirea cea Mare, de realizat de acum înainte între toate pâraiele ce trebuie să se verse în oceanul românesc.” Românii – trăind într-o zonă în care otomanii, habsburgii și țariștii se războiau de mai bine de un secol – reușiseră să se constituie în stat unitar, ceea ce a fost un exemplu urmat și de alte popoare.
În plan european, importanța acordată noului stat este consemnată în presa vremii, precum în revista franceză L’Illustration. A. Ubicini, în lucrarea „La question des Principautés devant l’Europe”, prezenta cererile formulate de Adunările Elective de la Iași și București și lăuda „patriotismul, înțelepciunea și tactul politic” al deputaților. Merită amintită și impresia lui V. Alecsandri despre Napoleon al III-lea. El îi scrie lui Cuza, în martie 1859: „Împăratul are opinie bună despre români și Domnul lor. Primirile care mi-au făcut, mi-au dovedit că se interesează mult de soarta noastră.” La 11 feb. 1866, Al.I. Cuza este forțat de către Monstruoasa Coaliție să abdice în miez de noapte; nu din cauza caracterului său dificil și a păcatele sale omenești, ci din cauza neo-fanariotismului ce caracteriza aristocrația românească, a secularizării averilor mânăstirești, închinate Patriarhiei Ecumenice (1863) și a Legii agrare din 1864. Îi urmează la tron Carol I, care s-a dovedit o alegere înțeleaptă.
Cuza a încercat să desființeze feudalismul. Carol I, după ce a proclamat independența și suveranitatea națiunii române (1877), declarând România Regat (1881), o împinge spre Occident, scoțând-o de sub influență orientală. Epopeea Unirii, începută la 1848 și finalizată la 1918, se încheie dramatic cu cedarea teritoriilor de către Carol II (dezastrul din 1940). După război, am recuperat o parte, dar ajunși sub tutela bolșevismului sovietic – din cauza trădărilor și a slăbiciunilor juvenilului Mihai I – am pierdut definitiv Basarabia și Bucovina de Nord…
