Fundația „O nouă viață” Siret a oferit o alternativă de viață pentru 24 de tineri din Spitalul de Psihiatrie Siret, aceștia primind o casă nouă -„Casa Neptune” – cu toate dotările necesare pentru o viață mai bună decît cea din spital.
În acest fel, tinerii au fost dezinstituționalizați și li
s-au oferit toate condițiile pentru un trai independent. Fundația a dotat casa cu toate cele necesare și continuă să-i ajute pe tineri cu bani pentru nevoi sociale, pentru vacanțe sau miniexcursii. Din ce ne-a declarat Monica McDaid, președinta Fundației „O nouă viață”, tinerii din „Casa Neptune” urmează și un program care îi ajută să se integreze în comunitate pentru ca, în viitor, să ducă o viață independentă sau măcar semi-independentă. „Relațiile de colaborare nu se limitează numai la nivelul Casei Neptune, fundația continuînd să activeze și în interiorul spitalului prin donațiile săptămînale de cornuri sau fructe pe care le face celor 150 de bolnavi din cadrul acestuia. De asemenea, mă declar mulțumită de colaborarea cu Spitalul de Psihiatrie Siret și în viitor dorim să ajutăm și alți tineri care se află în instituții din județul Suceava pentru a le schimba viața în bine, așa cum s-a întîmplat cu tinerii de la ”, ne-a spus Marcela O’Connor, coordonator de programe în cadrul fundației. „O nouă viață” a construit în Siret, în cei 15 ani de cînd desfășoară activități de ajutorare a copiilor și tinerilor din Spitalul de Psihiatrie Siret, alte cinci case de tip familial în care s-au mutat 45 de copii și tineri din cadrul spitalului siretean.