24 de ore de arest și apoi control judiciar pentru cuțitarul care a provocat scandalul de la Orizont – Burdujeni

Polițiștii suceveni au continuat cercetările în cazul scandalului în stradă petrecut duminică, la Orizont, în cartierul Burdujeni al municipiului Suceava.

Individul care avea un cuțit în mână, cu care a amenințat și cu care a zgâriat mașina unor rivali, a fost reținut în arest pentru 24 de ore, iar procurorul de caz a apreciat că se impune chiar arestarea acestuia, pentru comiterea infracțiunilor de amenințare și tulburare a ordinii și liniștii publice.

Judecătoria Suceava a respins însă propunerea și a dispus ca inculpatul, Savel Rostaș, să fie pus în libertate, dar sub măsura controlului judiciar, pe o perioadă de 60 de zile.

Inculpatul are impuse obligații și restricții de la care nu are voie să se abată.

În continuarea cercetărilor, polițiștii de la Biroul de Investigații Criminale Suceava au dispus extinderea urmăririi penale, cercetările fiind efectuate pentru săvârșirea a trei infracțiuni de amenințare, o infracțiune de distrugere și o infracțiune de tulburarea ordinii și liniștii publice.

Polițiștii au constatat că prin acțiunea agresivă a inculpatului înarmat s-a produs, atât persoanelor vătămate, cât și publicului trecător, o stare de temere, precum și o stare de insecuritate, tulburând astfel ordinea și liniștea publică.

Reamintim că polițiștii de la Secția Burdujeni au fost alertați duminică, pe la 11.20, cu privire la faptul că în zona stației Orizont, lângă pizzeria Luca, o persoană se manifestă agresiv cu un cuțit.

La fața locului s-au deplasat două patrule mixte din cadrul Secției de Poliție Burdujeni, fiind găsiți la fața locului mai mulți bărbați și o femeie care fuseseră implicați în scandal.

Din cercetări a rezultat că pe fondul unor neînțelegeri mai vechi cauzate de stricăciuni provocate la un autoturism, unul dintre bărbați a scos un cuțit cu care l-a amenințat pe un bărbat pe care îl cunoaște și pe fiul acestuia.

Tatăl și fiul s-au refugiat într-un Mercedes Benz, moment în care bărbatul înarmat s-a apropiat de autoturism și a lovit cu briceagul autoturismul, provocându-i zgârieturi la nivelul portierei față dreapta și al portbagajului.

Cei implicați au fost ridicați pentru audieri, fiecare declarându-se amenințat de partea adversă.

Recomandări

2 ani de pușcărie pentru un tânăr care a comis un jaf la o sală de jocuri, cu cagulă pe față și cu un cuțit de dimensiuni mari

Patru indivizi, reținuți în arest după ce și-au bătut un consătean și au deranjat ordinea și liniștea publică

Comisarul-șef Ionuț Epureanu, din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Suceava
Comisarul-șef Ionuț Epureanu, din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Suceava

O pedeapsă cu executare și trei mai blânde, față de o gașcă de indivizi care au comis răfuieli în trafic și agresiuni