Un individ care s-a urcat la volan deși nu are permis de conducere și mai era și în stare avansată de ebrietate, condiții în care a fost implicat într-un accident, la Berchișești, a ajuns în arestul poliției județene, reținut pentru 24 de ore. Măsura a fost luată luni, 24 septembrie, deși accidentul a avut loc pe 9 septembrie. Anchetatorii au așteptat rezultatele probelor biologice, care au indicat alcoolemie foarte mare, în jur de 2 la mie în sânge, în cazul inculpatului Ilie Țucă.
Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Gura Humorului au transmis că au pus în mișcare acțiunea penală față de inculpat pentru săvârșirea infracțiunilor de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului, constând în aceea că la data de 09.09.2018, în jurul orei 01.40, a condus pe DN 2E, în afara localității Berchișești, autoturismul marca VW Polo, fără a avea permis și sub influența alcoolului (2,20‰ g/l alcool pur în sânge la prima mostră, recoltată la ora 03,00, și de 1,95‰ g/l alcool pur în sânge la a doua mostră, recoltată la ora 04.00.
După 24 de ore de arest, procurori au decis ca Ilie Țucă să fie pus în libertate, dar cu luarea măsurii controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile. Acesta are impuse mai multe obligații, printre care și aceea de a nu depăși limitele teritoriale ale localității de domiciliu.