24 august

„Lucrarea pământului”
„Lucrarea pământului”

„Lucrarea pământului”
Odinioară, omul nu avea nici închipuire despre lucrarea pământului. Nu cultiva nici grâu, nici secară, nici cucuruz, nici legumi, nici pomi, nimic. Nu știa ce e plugul, grapa, arșeul, sapa, coasa și secera; cu atât mai puțin cunoștea îmblăciul, ciurul ș.a. Nici pomeneală odinioară de animale în jurul casei, nici de gunoiu și îngrășarea pământului. Nici pomenire de arat și săpat, nici de sămânță, semănat și secerat. Nu știa omul face economie de loc”.
„Deșteptarea”, Anul IX, nr. 59, Cernăuți, August 1901.
„Școala agronomică din Rădăuț”
Școlerii cari învață la școala agronomică din Rădăuț se pot face gospodari de frunte nu numai pe gospodăriile lor proprii, dară pot fi așezați încă și ca privighetori cu plată bună pe moșii străine, atât de ale fondului, cât și boierești. În școala aceasta pot fi primiți băieți cu patru clase de la școalele poporale, în vârstă de 14 până la 16 ani. Cei ce sunt primiți fără plată capătă locuință și mâncare pe cheltuielile țării; dară pentru ca să fie primiți trebuie să facă poftire în scris, prin direcțiunea școalei agronomice, la comitetul țării, până cel târziu în 3/15 septemvrie al fiecărui an. În fiecare an sunt de așezat câte 10 locuri, din care 5 fără plată și 5 cu plată. Prețul unui loc cu plată întreagă e 120 florini, al unui loc cu jumătate de plată, 60 florini pe an”.
„Deșteptarea”, nr. 16 din 15/27 August 1899.

Recomandări

„Înmulțiți talanții primiți de la Dumnezeu prin lucrare cinstită și nu-i ascundeți în ștergar!” – Predica Înaltpreasfințitului Părinte Calinic la Duminica a XVI-a după Rusalii