„Din Părhăuț…”
„Din Părhăuț ni se scrie că cârșmele stau deschise în Duminici și sărbători și că un domn de-acolo a trimis în Duminica Floriilor după un șip de băutură pe unul Mihai Sofian la cârșmă, ca și când ar fi avut să arete lumei că lui puțin îi pasă de năzuințele oamenilor de bine și cu tragere de inimă pentru neam, care lucră împotriva corupției. Un jidan pe nume Șloim – că de Șloimi e plină țeara aceasta – se afla în ziua de Bunavestire la gara din Părhăuț și a avut obrăznicia să-l batjocorească pe un învățător tânăr de acolo, care venise să petreacă sărbătorile Paștilor acasă la părinți”.
„Patria”, Anul IV, nr. 19, Cernăuți, Duminică 11 April 1909.
„Serbarea drapelului în Poiana Stampei”
„În ziua de Sfântul Gheorghe s’a sfințit, în comuna Poiana Stampei, drapelul centrului P.P. de sub conducerea vrednicului director școlar Ilie Mangiurea. După sfințire, părintele paroh Valerian Gribovschi, a ținut o frumoasă predică celor din față, predând apoi drapelul domnului comandant al centrului Dornelor, locot. Const. Piticariu, care la rândul său, după ce rostește cuvintele înflăcărate, îl dă comandantului de subcentru, d-l Ilie Manea, care jură ca îl va păstra și purta cu cinste și vrednicie. Printre nașii drapelului remarcăm pe domnul senator P. Forfotă, care prin contribuția să bănească însemnată și prin cuvintele rostite la adresa Tronului Țării și Guvernului, a stârnit entuziasmul tuturor”,
„Glasul Bucovinei”, Anul XIX, nr. 4802, 29 Aprilie 1936.
La fabrica „Străduința”
„Cu cîteva săptămîni în urmă, la fabrica de încălțăminte ’Străduința’ din Suceava s-a trecut la mecanizarea operațiunii de croire a fețelor pentru bocanci. Majoritatea lucrătorilor din secția croit erau însă obișnuiți să croiască manual, cu ajutorul șabloanelor din carton, toate fețele de la încălțămintea aflată în producția de serie…Socotindu-se ași în meserie, unii croitori, într-adevăr buni, dar oarecum tributari rutinei, au primit cam cu neîncredere vestea introducerii mașinilor de ștanțat…”.
„Zori Noi”, Anul XIX, 5406, Suceava, Joi 29 aprilie 1965.