232 = 2185

Lectura cărții „Intelectualii români în arhivele comunismului” te introduce într-un univers kafkian-orwellian: stenograme ale interogatoriilor, delațiuni, rapoarte, planuri de măsuri, note ale informatorilor, sentințe, referate ale cenzurii. Scârba se-nsoțește cu spaima și revolta: așa a fost odată, că de n-ar fi fost, nu s-ar povesti. Era perioada (până prin 1963) în care nu mai puțin de 232 scriitori, artiști plastici, muzicieni, oameni de teatru, universitari, au fost fără reală vină condamnați la 2185 ani de pușcărie! Vârful represiunii s-a situat între anii 1950-1952 și (mai ales!) între 1958-1959. Aflăm noutăți: și Zaharia Stancu, și Mihai Beniuc au fost excluși din partid la verificările din 1949-1950 (reprimiți cu susținerea lui Dej). Era vremea ședințelor de „demascare”; citite azi, par de un ridicol inimaginabil; atunci, erau terifiante. În nov. 1959, la o astfel de ședință a Televiziunii, tov. Pascu (?) a semnalat vigilent că „Pintilie (regizorul Lucian Pintilie n.n.) poartă barbă, deși nu-i stă bine.” De unde acuza de cosmopolitism și ploconire în fața „apusului decadent.” Cititorul observă, din rapoartele informatorilor, că fiecare urmărit era turnat cu voluptuoasă minuție nu de securistul X, ci de bunul său coleg și amic Y, care-i intra mereu în casă ca musafir, prieten și confesor. Blaga o avea pe „Iolanda Popescu”, Agârbiceanu îl avea pe „inf. Chioreanu”, Crohmălniceanu pe „Șt. Dragomirescu”, Ciulei pe „N. Ionescu”. Numele „surselor” sunt, desigur, false, dar, până la urmă, lesne transparente chiar prin natura atât de strânsă a relațiilor cu „obiectivul”. Nedumirește bizareria unor termeni „tehnici”. Ordin scris și semnat: „Agentul Dragomirescu va fi marșrutizat” pe lângă Lucian Blaga. Ce-o fi aia „marșrutizat”? Din câte știu, termenul desemnează fie un tren de marfă direct, fie persoana care lucrează la mai mult mașini concomitent. Ce-o fi semnificând în limbaj securistic? Cine (mai) știe, să ne ajute: să zicem că-i simplă curiozitate. Și apropo de Blaga, unul dintre intelectualii români urmăriți pas cu pas: rapoartele de filaj îl definesc când ca „filozof idealist și scriitor mistic”, când „poet reacționar clujean”, dar abia într-un târziu (1959) se ia hotărârea „cunoașterii temeinice a lucrărilor lui Blaga Lucian; dir. a III-a, Serv. VII, va procura și studia toate aceste lucrări”. Va să zică, întâi se tăia și abia apoi se număra: acuzele de idealism, reacționarism, misticism, erau „din dotare” (consilierii sovietici?), afișate fără cunoașterea operei poetului! De altfel, cultura anchetatorilor era sublimă. Raport: „La 4 mai 1957 (Noica, n.n.) expediază o scrisoare din Câmpulung unui oarecare Emil Cioran, cu domiciliul în Paris.” Un oarecare Cioran! Pe măsură ce trec anii, limbajul securistic devine tot mai elevat, ceea ce nu înseamnă numaidecât că s-au luminat „cadrele” trimise să citească filosofia lui Blaga, ci că, probabil, au fost atrași către colaboraționism intelectuali fie slabi de înger, fie prea dornici de foloase imediate. Un demers de-a dreptul oribil de acest tip îi aparține lui N. Tertulian (care, mai târziu, l-a onorat și pe sus-semnatul cu un articol de condamnare în „Era socialistă”). Onorabilul primise locuință în casa lui Ion Minulescu. După metoda puiului de cuc, voia să-i dea afară pe urmașii poetului, spre a rămâne singur în vilă. Drept pentru care toarnă: „Minulescu nu este o figură menită să reprezinte trecutul progresist al culturii noastre”, iar urmașii poetului „poartă discuții mistico-religioase și joacă bridge.” Afară cu ei! Nu știu cum a evoluat mizeria; oricum, n-a trecut mult și inflexibilul apărător al marxismului a emigrat în Israel… Tristă, dar necesară lectură!