Contract prelungit

230.000 lei de la bugetul Primăriei Suceava pentru funcționarea Centrului de noapte la care sunt primite persoanele fără adăpost

Centrul Social de noapte gestionat de Asociația Lumină Lină Suceava

Aleșii locali suceveni au decis joi să prelungească contractul de asociere cu asociația care gestionează Centrul Social de noapte și reinserție socială a persoanelor fără adăpost din incinta parohiei Sf. Vineri, alocând și o finanțare de 230.000 de lei, pentru o perioadă de un an de zile.
Măsura este absolut necesară în condițiile în care acolo este singurul adăpost de noapte de pe raza municipiului reședință de județ, unde în nopțile geroase sunt duse zeci de persoane care nu mai au locuință și trăiesc pe stradă, prin Gară sau prin canale. Dar sunt mulți dintre aceștia care merg și singuri acolo, pentru că au parte de condiții bune, de la paturi cu așternuturi curate, mâncare caldă, până la dușuri la care să se spele.
Culmea, măsura, care este una absolut socială, a întâmpinat opoziție din partea liderului social-democraților din Consiliul Local, Dan Cușnir, care, citând din evidențele Centrului social puse la dispoziție, a spus că nu e corect să fie alocată suma respectivă de la bugetul local, cât timp doar un sfert dintre persoanele fără adăpost care au beneficiat de serviciile de acolo sunt din Suceava. Mai exact, din cele 131 de persoane care au beneficiat de serviciile Centrului Social în 2022, 31 de persoane au domiciliul pe raza municipiului Suceava, 44 au domiciliul pe raza județului Suceava, 53 de persoane provin din alte județe, iar 3 persoane din alte țări.

230.000 lei de la bugetul Primăriei Suceava pentru funcționarea Centrului de noapte la care sunt primite persoanele fără adăpost
230.000 lei de la bugetul Primăriei Suceava pentru funcționarea Centrului de noapte la care sunt primite persoanele fără adăpost

El a comparat situația oamenilor fără adăpost cu cea a copiilor din Șcheia care învață la școli din Suceava și nu beneficiază de gratuitate la transportul public local, cu autobuzele TPL, deoarece țin de o altă unitate administrativă.
„Când mergem să luăm oamenii fără adăpost, să nu înghețe, nu-i întrebăm de acte, să facă dovada că sunt din municipiul Suceava, că altfel îi lăsăm să moară în stradă. Toți beneficiază de aceleași servicii, doar că pe cei veniți din alte părți ulterior îi urcăm în tren și îi trimitem acasă. Că unii se întorc, e altă treabă. Dar nu putem face diferențe, sunt tot oameni. Oricum sunt destul de mulți din Suceava încât se justifică sprijinul acordat”, i-a răspuns viceprimarul Lucian Harșovschi, inițiator al proiectului.
Suma acordată reprezintă cheltuieli de cazare și masă, echipamente, servicii și cheltuieli administrative, respectiv utilități (încălzire, apă, iluminat), iar persoanelor care ajung la Centrul Social gestionat de Asociația Lumină Lină Suceava li se oferă o masă pe zi și adăpost atât timp cât este nevoie.

Recomandări

Sprijinirea adulților cu dificultăți de învățare, în vederea depășirii barierelor care le afectează participarea profesională și accesul la învățare

Asociația Institutul pentru Parteneriat Social Bucovina a găzduit o activitate de învățare, predare și formare

Șeful Poliției Locale Suceava, implicat în ”războiul” asociațiilor pentru câini, cu mașina de serviciu

Șeful Poliției Locale Suceava, Ovidiu Doroftei, cu mașina de serviciu, la Berchișești, sâmbătă seara, împreună cu Gabriel Petrovici (SuceavaFail)

Ce s-a întâmplat cu miile de amenzi din pandemia de Covid-19, în valoare totală de peste 5 milioane de euro, aplicate de DSP Suceava