Aproximativ 230.000 de elevi, repartizați în 674 de centre de examen, s-au înscris la examenul național de bacalaureat, care începe luni cu proba orală la limba și literatura română, informează Ministerul Educației, Cercetării și Tineretului (MECT).
Potrivit calendarului MECT, prima probă orală a examenului de bacalaureat – limba și literatura română – se va desfășura în zilele de 23 și 24 iunie.
Candidații vor intra în sala de examen în ordinea afișată la centrele de examen, respectându-se ora prevăzută de comisie pentru fiecare grupă.
Probele orale.
Examinarea la probele orale și practice se realizează de către doi profesori de specialitate, membri ai comisiei, în prezența a cel puțin trei candidați. Fiecare profesor evaluează răspunsul candidatului de la probele orale și practice cu note întregi de la 1 la 10, în funcție de baremul de evaluare, astfel încât diferența dintre notele celor doi profesori evaluatori să nu depășească un punct. Nota finală la proba respectivă se calculează ca medie aritmetică cu două zecimale, fără rotunjire, din notele acordate de cei doi examinatori.
Probele orale sunt eliminatorii.
Subiectele pentru probele orale au un grad de complexitate care permite tratarea lor integrală în maximum 10 – 15 minute. Un candidat se consideră „promovat” la proba orală, respectiv practică, dacă a obținut minimum nota finală 5. Candidatul care a obținut o notă sub 5 sau nu s-a prezentat la o probă orală este declarat „respins”, respectiv „neprezentat”, și nu mai participă la probele următoare.
La probele orale și practice nu se admit contestații, cu excepția probei de dicteu melodic și armonic, de la profilul artistic muzică.
Modele de subiecte.
Centrul Național pentru Curriculum și Evaluare în Învățământul Preuniversitar (CNCEIP) a elaborat și publicat, pe site-ul http://www.subiecte2008.edu.ro/, modele de subiecte pentru probele orale la limba engleză, limba franceză, limba germană modernă, limba și literatura germană maternă, limba și literatura croată, limba și literatura italiană, limba și literatură maghiară, limba și literatura română, limba și literatura slovacă – profil real și uman, limba și literatura spaniolă, limba și literatura turcă maternă – profil teologic și pedagogic, limba și literatura turcă modernă, limba și literatura bulgară – profil uman, limba și literatură sârbă – profil real și uman, limba și literatură ucraineană, limba rusă și limba rusă pentru minorități.
Probele orale vor continua în zilele de 24 și 25 iunie cu limba și literatura maternă, respectiv 25 și 26 iunie – limba și literatura modernă.
Prima probă scrisă, la limba și literatura română, va avea loc vineri, 27 iunie. Urmează proba la Limba și literatura maternă în 30 iunie, proba obligatorie a profilului în 1 iulie, o probă la alegere din aria curriculară corespunzătoare specializării – scrisă sau practică – în 2 iulie, o probă la alegere dintre disciplinele din celelalte arii curriculare corespunzătoare specializării – scrisă sau practică – în 3 iulie.
Lucrările candidaților la probele scrise vor fi evaluate în 137 de centre zonale de evaluare.
Rezultate și contestații.
În 5 iulie vor fi afișate rezultatele (până la ora 16.00) și vor putea fi depuse contestații (între 16.00 și 20.00). În perioada 7 – 8 iulie este programată rezolvarea contestațiilor, iar în 9 iulie vor fi afișate rezultatele finale.
A doua sesiune a examenului de bacalaureat este programată între 18 august și 1 septembrie.
Toți elevii care au promovat ultima clasă de liceu, învățământ liceal de zi, seral sau cu frecvență redusă au dreptul să dea examenul de bacalaureat.
Alte condiții.
Candidații proveniți din învățământul de stat au dreptul să susțină examenul fără taxă de cel mult două ori. Absolvenții care au promovat toate clasele liceale cumedii generale de minimum 9,50, iar la examenul de bacalaureat au obținut media 10, primesc diplomă de merit.
Desfășurarea probelor orale are caracter public. Accesul presei se face cu avizul președintelui comisiei și în prezența unui membru al comisiei. Reprezentanții mass media pot realiza înregistrări/fotografii/preluări de imagini în timpul desfășurării probelor orale, doar cu acceptul persoanelor care apar în materialele respective.
Președintele comisiei poate dispune întreruperea examinării și eliminarea din sală a persoanelor cu atitudine și comportament necorespunzătoare.
MECT interzice cu desăvârșire colectarea sau favorizarea colectării fondurilor materiale sau bănești de la candidați, de la părinții acestora sau de la orice persoană care are rude în rândul candidaților. Persoanele surprinse săvârșind astfel de fapte riscă sancțiuni disciplinare, materiale, administrative, civile sau penale, după caz.