Șoferi trași pe dreapta

230 de amenzi și cinci permise reținute, după un control cu radarele poliției



Serviciul de Poliție Rutieră Suceava a organizat, acum două zile, o acțiune de control în trafic care a vizat cu precădere combaterea excesului de viteză, în câteva ore fiind aplicate 230 de amenzi, reținute cinci permise de conducere și constatată o infracțiune la regimul circulației. Acționând cu autospecialele radar ale Poliției Rutiere în intervalul orar 14.00-20.00, agenții de circulație au aplicat 170 de amenzi pentru depășirea limitelor de viteză, restul de 60 de amenzi vizând alte tipuri de abateri de la legislația rutieră. În total, cele 230 de amenzi aplicate totalizează o valoare de peste 50.000 de lei.
Doi dintre șoferii depistați de radare depășiseră cu mai mult de 50 de kilometri la oră limita maximă de viteză admisă de pe sectorul de drum pe care se aflau, condiții în care, pe lângă amendă, li s-a suspendat permisul de conducere pentru 90 de zile.
Alți trei șoferi au fost surprinși de camerele video montate pe mașinile Poliției Rutiere în timp ce efectuau depășiri neregulamentare, fiind și ei amendați și lăsați fără permise de conducere.
În cazul dosarului penal, acesta a fost întocmit pe numele unui șofer prins băut la volan.