23 Martie

„Moartea Reginei Elisabeta”
„Moartea Reginei Elisabeta”

„Moartea Reginei Elisabeta”
O zi tristă; cerul e acoperit de nori, ca un simbol de jale. Poporul capitalei și-a luat ultimul rămas bun de la Regina lui, marea și buna mamă a poporului, mult sbuciumata poetă Carmen Sylva. Cu moartea slăvitei Regine Elisabeta se încheia una dintre cele mai strălucitoare pagini din istoria neamului românesc. Aleasă de soartă să fie tovarășa Marelui și Înțeleptului Rege Carol, ea a știut să dea farmecul unei gingașe străluciri coroanei de oțel, care a împodobit fruntea primului Rege al României. Ea a fost mama răniților și mângâierea orbilor și a orfanilor, ea s’a adâncit în gândul și în inima poporului, i-a înțeles firea, i-a simțit durerea, i-a împărțit dorul și l’a cuprins cu toată dragostea și sufletul ei nobil. Dacă statul român a ajuns astăzi să fie un factor de importanță europeană, meritul nu este numai al propriei sale virtuți, ci în aceeași măsură și al înțeleptului călăuz căruia i-a fost primul său rege, precum și al duioasei solicitudini cu care l’a îmbrățișat prima sa regină. Și noi, Românii Bucovineni, îngenunchiem cu inimă îndurerată lângă sicriul așezat în cripta lui Neagoe Voievod din frumoasa Curte de Argeș, și aducem prinosul cuviincios de închinare celei care a fost Regina Elisabeta și care și-a dobândit un loc ales cu cinste în dragostea și aducerea aminte a neamului românesc de pretutindeni”.
„Viața Nouă”, Anul IV, nr. 177, Martie 1916.

Recomandări

Vicepreședintele PNL Suceava, Alex Covașă, este noul consilier de comunicare al primarului PSD Vasile Rîmbu

Vicepreședintele și purtătorul de cuvânt al PNL Suceava, Alex Covașă, este noul consilier de comunicare al primarului PSD Vasile Rîmbu
Vicepreședintele și purtătorul de cuvânt al PNL Suceava, Alex Covașă, este noul consilier de comunicare al primarului PSD Vasile Rîmbu

Cezar Ouatu, „Globariciu”, „Micul Prinț”, „Rinocerii” și „Dealurile Californiei”, pe scena teatrului sucevean, în luna martie