Am scris, acum câțiva ani, despre „Muzeul contrafacerii” din Paris, doar pentru că aflasem despre existența lui, însă fără să-l fi vizitat. Fiindcă am avut ocazia, acum două săptămâni, să îi și trec pragul, vorbesc acum mai în cunoștință de cauză, cu opinia întărită că trăim într-o lume unde falsitatea are o pondere mult mai mare și mai nocivă decât bănuiam.
Este greșit să se creadă că falsurile țin doar de lumea contemporană. Primele branduri mondiale au apărut cu 7.000 de ani înainte de Hristos, iar odată cu ele, și imitațiile ilegale. Drept mărturie, chiar la intrarea în acest așezământ, te întâmpină capacele falsificate ale unor amfore antice, datând din timpul romanilor. Era nevoie de ele, la timpul respectiv, pentru a păcăli lumea cu vinurile care le imitau ilegal pe cele ale celebrului viticultor roman Lassius, de exemplu…
„Muzeul contrafacerii” din Paris a fost inaugurat în anul 1951, sub egida „Uniunii fabricanților” din Franța, care i-a conceput mai cu seamă un scop didactic. De aceea, copiii sub 12 ani, dar și jurnaliștii și polițiștii au asigurată intrarea gratuită. Pe fiecare raft din incintă, este etalat un produs original al unei mari firme, alături de replica sa falsă, pentru a putea fi sesizate diferențele. Privindu-le, nu știi deseori care e unul, și care e altul. „Lacoste”, „Guerlain”, „Adidas”, „Vuitton”… Privește copia, fără să uiți originalul.
Contrafacerile provin îndeobște din ateliere și făbricuțe clandestine, amplasate în țările est-europene și asiatice, cu China, firește, pe primul loc. Bătaia lor este lungă, ca să zicem așa, fiindcă cea mai afectată este piața vestică. Ca să trecem puțin la cifre, 23 la sută din țigările din Uniunea Europeană nu sunt originale, la fel ca 10 la sută din totalul băuturilor alcoolice și 5 la sută din cel al medicamentelor.
Domeniile parfumurilor, bijuteriilor, marochinăriei și jucăriilor sunt de asemenea afectate, rotunjind paguba generală a întregului comerț din țările dezvoltate, acolo unde până și simpla deținere conștientă a unei mărfi contrafăcute este socotită un delict grav. Dar falsificatorul nici nu este trimis la galere, nici nu îi este tăiată mâna, cum pățea în Evul Mediu…
Să vinzi sau să porți sâni falși, să zâmbești fals, să faci complimente false ori să faci trafic de promisiuni electorale false nu intră, din fericire, sub incidența legii. Dacă ar intra, pușcăriile s-ar umple.
Bine ne sfătuia prietenul Omar Khayyam, acum aproape 1.000 de ani: „Prea des falsitatea credința ne-o înfrânge.” Pentru a continua: „Când ți se-ntinde-o mână, ’nainte de-a o strânge, / Gândește-te că, poate, te va lovi-ntr-o zi.”
