Consiliul Județean a aprobat în ultima ședință lista minimală de programe și proiecte culturale ce vor fi organizate pe parcursul acestui an. Lista cuprinde 229 de acțiuni distribuite pe cele trei instituții de cultură din subordinea administrației județene, și anume Muzeul Bucovinei, Biblioteca Bucovinei „I. G. Sbiera” și Centrul Cultural Bucovina. Cele mai multe acțiuni, 88, figurează pe lista Centrului Cultural Bucovina. Printre acestea enumerăm cele consacrate deja, precum „Întâlniri Bucovinene”, Târgul de toamnă „Produs în Bucovina”, „Paștele în Bucovina”, „Pelerin în Bucovina”, „Crăciun în Bucovina”, „Hora Bucovinei”, „Sărbătoarea Muntelui”, „Sărbătoarea Diasporei”, „Festivalul Păstrăvului”, „Lemnul sfânt care cântă”- festival concurs de toacă pentru copii și tineret organizat la Dumbrăveni, „Răsună toaca-n cer”- tot festival concurs de toacă pentru copii și tineret organizat la Rotunda-Liteni. Pe lista de proiecte culturale figurează ca noutate Festivalul Internațional Ștefanian, care se va desfășura în perioada 24 iunie-2 iulie în ctitoriile lui Ștefan cel Mare de la Suceava și Cernăuți. Pe lista Muzeului Bucovinei se află un număr de 75 de acțiuni culturale. Nu vor lipsi Festivalul de Artă Medievală „Ștefan cel Mare”, „Bucovina Rock Castle”, Festivalul Național de Poezie „Nicolae Labiș”, Târgul European al Castelelor, Târgul Meșterilor Populari, Noaptea Muzeelor, Noaptea cea mai lungă. Restul de 66 de proiecte culturale revin Bibliotecii Bucovinei „I. G. Sbiera”. Proiectele vizează lansări și prezentări de carte, lecturi publice, întâlniri cu scriitori, simpozioane, colocvii, conferințe, audiții muzicale. Printre proiecte amintim cel intitulat „Ajutor la teme”, proiect de voluntariat privind acordarea de meditații gratuite pentru copii și tinerii instituționalizați în centre de plasament din municipiul Suceava.