Record

225 de ani de închisoare pentru escrocul Ovidiu Rusu. Va executa doar 30 de ani.



Ovidiu Rusu, condamnat la 30 de ani de pușcărie
Ovidiu Rusu, condamnat la 30 de ani de pușcărie

Condamnare record pentru țeparul Ovidiu Rusu, în vârstă de 39 de ani. Aflat în penitenciar, unde își execută pedepsele cumulate din mai multe dosare penale, rădăuțeanul și-a aflat săptămâna trecută ultima condamnare.
Curtea de Apel Suceava i-a aplicat o pedeapsă de 30 de ani de închisoare, soluție care este definitivă. În acest ultim dosar finalizat, pentru că este foarte probabil să mai apară și alte cauze penale, Ovidiu Rusu a fost judecat pentru infracțiunea de tăinuire. Magistrații de la Curtea de Apel Suceava l-au condamnat la 3 ani de închisoare, la care s-au adăugat și alte condamnări din alte dosare, astfel încât s-a ajuns la 30 de ani de pușcărie, un adevărat record, mai ales că nu vorbim de fapte cu violență, acolo unde, de regulă, întâlnim pedepse similare, unele chiar pe viață.
„Contopește pedeapsa mai sus menționată cu pedepsele aplicate pentru infracțiunile constatate prin sentința apelată ca fiind concurente cu infracțiunea prezentă și aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 10 ani închisoare, la care adaugă un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite de 225 ani, 272 luni și 1395 zile închisoare, respectiv 93 ani, 10 luni și 5 zile închisoare. În temeiul disp. art. 39 alin. 2 Cod penal rap. la art. 60 Cod penal, inculpatul Rusu Ovidiu va executa o pedeapsă principală rezultantă de 30 (treizeci) ani închisoare”, se arată în sentința de la Curtea de Apel Suceava.
Trebuie spus că la prima instanță, Judecătoria Suceava, Ovidiu Rusu a primit în acest dosar 14 ani și 6 luni de închisoare, ceea ce înseamnă că acum pedeapsa i s-a dublat.
Mai trebuie spus că nici fratele său, Silvestru Rusu, nu a scăpat ieftin, pe numele său fiind pronunțată o condamnare de 23 de ani de închisoare.
Un adevărat campion al dosarelor penale
Ovidiu Rusu a fost judecat în zeci de dosare penale care i s-au întocmit de la Suceava până la Baia Mare, de la Botoșani la Piatra Neamț, dar și prin alte județe ale României. De fiecare dată, modalitatea de acțiune era aceeași: Ovidiu Rusu își aroga calități oficiale, de procuror sau judecător de regulă, și sub aceste funcții intra în contact cu diferite persoane cărora le promitea rezolvarea unor dosare aflate în instanță. Firește, aceste servicii aveau anumite costuri, iar persoanele naive și disperate să-și rezolve ilegal problemele judiciare cădeau rapid în plasa escrocului.
Trebuie spus că cele mai multe fapte au fost comise de Ovidiu Rusu în timp ce se afla închis în Penitenciarul Botoșani, iar banii erau încasați de la cei păcăliți de către prieteni sau rude apropiate ale rădăuțeanului.
Așa se face că pe numele lui Ovidiu Rusu au fost pronunțate mai multe condamnări, dintre care cea mai grea a fost de 10 ani de închisoare.
A sunat din penitenciar pentru a se „spovedi” în fața unui reporter de la „Monitorul de Suceava”
În urmă cu aproape cinci ani, Ovidiu Rusu a sunat din Penitenciarul Botoșani și a fost de acord să detalieze cum a reușit să păcălească un număr atât de mare de persoane.
Rădăuțeanul a acceptat să-și spună povestea în fața unui reporter de la „Monitorul de Suceava”, mărturisind că suma de 100.000 de euro din dosarul DNA, unul dintre cele mai importante care l-au vizat din lungul șir de țepe, reprezintă doar o parte dintre banii pe care i-a câștigat din escrocheriile pe care le-a comis.
„Am puși deoparte în jur de 700 – 800.000 de euro. Investiți în imobiliare, terenuri. Sunt pe alt nume. Niciodată justiția din România, doar le-am spus, nu o să-i vadă, nu o să aibă șansa să pună sechestru pe ceva. Când ies în libertate, s-a încheiat cariera mea de magistrat! De ce? Nu mai am nevoie să comit nici un fel de infracțiune. Am suficienți bani pentru a mă întreține, și eu și familia mea. Am chiar și o societate sub un alt nume, cu 12 angajați. Totodată mai am o sumă importantă de vreo 220.000 de euro dați prin cămătărie, bani care sunt justificați prin acte notariale, dați cu garanții imobiliare, de unde eu lunar primesc dobândă”, a povestit Ovidiu Rusu.
Nu neagă faptele pentru care a fost condamnat
Până să se bucure de libertate, însă, și de noua viață de bogătaș despre care susține că îl așteaptă de cealaltă parte a zidurilor pușcăriei, Ovidiu Rusu mai are de așteptat.
„Nu neg săvârșirea infracțiunilor și nu spun că sunt nevinovat în vreun fel. Sunt vinovat întru totul”, a explicat deținutul în urmă cu patru ani.
„Ștampilele false cu Președinția României, Camera Senatului, Camera Deputaților, cu Înalta Curte de Casație și Justiție – secția penală sunt și acum la mine. Mă plimb cu ele prin penitenciar, în buzunar”, a detaliat Ovidiu Rusu principalele sale arme cu care înșeală oamenii.
Rădăuțeanul a declarat că a început să înșele lumea pe bandă rulantă, dându-se procuror ori judecător, după ce a fost închis pentru infracțiuni mărunte, în loc să i se dea o nouă șansă: „Stați așa oleacă, eu de după gratii o să vă demonstrez că sistemul vostru de detenție este o verigă slabă, de care eu pot să mă folosesc pentru a produce bani, pentru a mă îmbogăți. Nu îmi pare rău că i-am înșelat pe oameni, îmi pare rău atâta, pentru că sunt naivi. La un moment dat, când eram mai tânăr, am vrut să plec în străinătate, dar văzând că în România se câștigă bani frumoși pe naivitate, normal că am rămas aici”.
Cum acționa Ovidiu Rusu
Escrocul din Rădăuți mărturisește cum își păcălea victimele: „Eu dacă aflam de cazul tău, de exemplu, că ești cercetat penal, nu aveam cum să am numărul tău sau să găsesc numele tău pe internet. L-am sunat pe deputatul cutare sau pe senatorul cutare, dacă era o persoană importantă și știam că are legătură cu victima. Sunam: «alo, bună ziua». Mă recomandam procuror sau judecător, îi lăsam două numere de telefon, «comunicați-i-le domnului cutare, să mă contacteze». Asta era plasa în care cădeau ei, fără a mai verifica dacă într-adevăr pe firul celălalt este persoana respectivă. Dădeau curs vorbelor mele, iar în momentul în care informația ajungea la partea vătămată, acea persoană zicea că «totul e în regulă, că doar am primit numărul de telefon de la domnul deputat, de la domnul primar sau de la domnul senator, înseamnă că totul e ok», nu mai aveau curaj să întrebe altceva. Eu treceam direct la subiect cu dosarul lui. Și îi ceream 10 mii, 20 de mii, 30 de mii, el nu mai spunea nu, cum, dacă domnul deputat mi-a recomandat, sau domnul senator”.
Deși în 2013 mai avea ani buni de stat după gratii, Ovidiu Rusu era optimist: „Anul ăsta sunt în libertate, cu toate că mi-au dat nouă ani”, previziuni care par departe de a se adeveri, mai ales după ultima condamnare.



Recomandări

Fugarul ”Duțu” Huțuleac a fost adus în țară pentru a-și executa pedeapsa după ce a lovit un polițist cu sabia în cap

Fugarul ”Duțu” Huțuleac va fi adus în țară azi pentru a-și executa pedeapsa după ce a lovit un polițist cu sabia în cap
Fugarul ”Duțu” Huțuleac va fi adus în țară azi pentru a-și executa pedeapsa după ce a lovit un polițist cu sabia în cap

Un tânăr de 25 de ani, acuzat de procurorii de la DIICOT că transformase traficul de droguri în serviciul său zilnic. Sex și droguri cu o fată de 14 ani

Un tânăr de 25 de ani, acuzat de procurorii de la DIICOT că transformase traficul de droguri în serviciul său zilnic
Un tânăr de 25 de ani, acuzat de procurorii de la DIICOT că transformase traficul de droguri în serviciul său zilnic

Un recidivist din Stroiești, autor de infracțiuni rutiere și atacator de polițiști, a fugit din ambulanța care îl transfera între penitenciare