Pentru cei aproximativ 9000 de elevi suceveni de clasa a șaptea ieri a fost o nouă zi de examen, aceștia având de susținut ultima teză cu subiect unic, cea la limba și literatura română. 220 de elevi au fost absenți de la această probă și, potrivit unui raport al Inspectoratului Școlar Suceava, prezența elevilor suceveni la teză a fost de 97,51%. Ieri dimineață, la orele 6, ministrul Educației, Cercetării și Tineretului, Cristian Mihai Adomniței, a extras o variantă de subiect, din cele zece propuse. După această operațiune, Inspectoratul Școlar Suceava a decriptat și preluat subiectele, iar până la orele 11 acestea au ajuns în cele 177 de centre de testare din județ, iar la orele 12 elevii suceveni au putut începe teza cu subiect unic. Examenul a durat 50 de minute, și potrivit informațiilor furnizate de către Inspectoratul Școlar Suceava, nu s-au înregistrat situații deosebite sau cazuri speciale. La proba de limba și literatura română au fost înregistrate cinci absențe în plus față de proba de matematică. Lucrările elevilor se vor corecta în 17 centre de evaluare din județ, iar în organizarea și desfășurarea tezelor cu subiect unic sunt implicate 1000 de cadre didactice. Elevii de clasa a șaptea au susținut pe 4 mai prima teză cu subiect unic din viața lor, la matematică. O treime din totalul elevilor participanți la examinare nu a reușit să obțină însă notă de trecere la această probă.





