2,2 milioane de români, ajutați cu căldura



Aproximativ 2,2 milioane de persoane vor primi ajutoare pentru încălzirea locuinței în sistem centralizat, dintr-un total de 5,1 milioane de beneficiari ai acestui serviciu, a declarat, ieri, Marian Petrache, secretar de stat în MIRA.
Petrache a declarat că Ministerul Internelor și Reformei Administrative va acorda și în acest an sprijin autorităților administrației publice locale, prin acordarea sumelor corespunzătoare trimestrului I pentru compensarea valorii combustibilului folosit pentru producerea energiei termice pentru populație. În anul 2007, în acest scop au fost alocați 530 de milioane de lei.
Marian Petrache a susținut că pentru programul de investiții pentru anul 2008 se vor acorda 265 milioane lei de la bugetul de stat, investițiile fiind condiționate de o cofinanțare locală într-un procent de 40 – 60%.