„Gazele înăbușitoare”
„O ciudățenie a războiului acestuia sunt și gazele înăbușitoare născocite de germani și întrebuințate întâi în ziua de 22 Aprilie 1915, asupra tranșeelor franceze de la Ipres.
Aceset gaze deodată au zăpăcit pe Francezi, dar îndată au văzut că nu sunt mare lucru. Sunt niște gaze de clor, de culoare verzuie pe care le dau drumul pe niște țevi de le mână vântul. De cumva se ’ntoarce vântul atunci vin asupra celor care le-au dat.
Împotriva acestor gaze s-au făcut măști apărătoare. La nevoie soldatul se leagă la față cu o batistă udă și nu pățește nimic”.
„Calendarul Sătenilor pe anul Bisericesc 1916”.
„Grangurii de altădată”
„S-au născut în fotolii înalte, în mașini cu număr mic sau în blocurile din centrul orașului. Aveau fir direct cu Satana…Băteau din palme și li se deschideau toate ușile. Tindeau spre sus, spre cît mai sus. Plictisiți fiind, le făceau bine doar plecăciunile (din partea altora), bairamurile lungi și ședințele încheiate cu telegrame, știți dumneavoastră către cine. Aveau bibliotecile ticsite cu cărți. Necitite, nerăsfoite. Teama de adevăr, complexul față de cultură. Se credeau buricul pămîntului. Se credeau eterni. În prostie, în mediocritate, în dorința de a face cît mai mult rău. Ajunseseră pînă acolo încît își negau și obîrșia, nu-și mai recunoșteau nici părinții. Promiteau, mințeau, lătrau, guițau. Li se deschidea ușa, de către subalterni, cu capul. Deoarece aceștia, bieții de ei, aveau mîinile ocupate. Cu sacoșe, bagaje și alte mici daruri. Dacă încercai să dai într-unul, de fapt loveai în doi sau chiar în trei și așa mai departe. Pînă și eșecurile lor erau încununate de succes. Ași ai caliciei, ași ai caraghioslîcului. Ascunși în spatele ușilor capitonate. Feriți de griji”.
„Magazin” (săptămînal cultural-științific independent), Anul XXXIII, Nr. 7, Sîmbătă 17 februarie 1990.
