Dezinteres

22 de primării au șomat la aplicarea legii fondului funciar

22 de primării au șomat la aplicarea legii fondului funciar
22 de primării au șomat la aplicarea legii fondului funciar

– În ultima săptămână, nici una dintre aceste primării nu a analizat cererile de retrocedare depuse în baza Legii nr. 247/2005
Inițiativa Prefecturii și apelurile făcute de această instituție pentru accelerarea verificării cererilor de retrocedare depuse de către populație în baza Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniul proprietății par să rămână fără răspuns din partea unor primării și comisii locale de fond funciar din județ. Astfel, potrivit unei situații prezentate ieri de către prefectul Orest Onofrei (foto), în cursul săptămânii trecute, în nu mai puțin de 22 de comune nu s-a discutat nici o cerere de retrocedare depusă în baza noii legi a proprietății. „Există primării care nu vor să înțeleagă legea. Și vreau să le explic încă odată celor din comisiile locale de fond funciar că ei trebuie să valideze proprietatea, chiar dacă dispun sau nu de teren. Și după un timp să se găsească soluții pentru punerea în posesie cu teren sau pentru despăgubirea proprietarilor”, a spus Orest Onofrei. El a precizat că în momentul de față din cele 33.178 de cereri de retrocedare depuse în întreg județul, pentru o suprafață totală de teren de aproape 360.000 hectare, au fost analizate puțin peste 26.500 de dosare. În aceste condiții, prefectul a apreciat că este posibil ca analizarea cererilor să fie finalizată conform planificărilor stabilite, respectiv până la sfârșitul lunii februarie. „Suntem aproape în grafic cu analizarea cererilor, însă din păcate cu eforturi foarte mari. Este important ca toate comisiile locale de fond funciar să-și facă o prioritate din acest proces, și vreau să spun că Prefectura a făcut tot posibilul, de la sprijinirea comisiilor locale, până la sancțiuni, pentru a putea finaliza în timp”, a spus prefectul de Suceava. Pe de altă parte, el a adăugat că în momentul de față, rezolvarea problemelor de fond funciar și a petițiilor venite pe această temă, ocupă 70% din timpul funcționarilor care lucrează în Prefectura Suceava. „În aceste condiții ne mai rămâne foarte puțin timp pentru celelalte atribuții, de reprezentare a Guvernului în teritoriu, de legalitate, de ordine publică și altele”, spune Onofrei.

Recomandări

Viceprimarul Cușnir acuză „împroprietările dubioase” din parcuri și dintre blocuri, care „sufocă orașul”

Rîmbu vrea să recupereze la primărie parcelele private din Parcul Șipote, care înseamnă peste 8.000 de metri pătrați

Proiectul de modernizare a Parcului Șipote cu fonduri europene, aprobat în Consiliul Local Suceava
Proiectul de modernizare a Parcului Șipote cu fonduri europene, aprobat în Consiliul Local Suceava

Proiecte de peste 90 de milioane de euro depuse pentru gestionarea durabilă a fondului forestier național – cele mai multe la Suceava

Proiecte de peste 90 de milioane de euro depuse pentru gestionarea durabilă a fondului forestier național – cele mai multe la Suceava