Școlari fără vârstă

218 suceveni frecventează școala în cadrul programului „A doua șansă”

În șase unități de învățământ din județul Suceava învață să scrie și să citească o categorie aparte de elevi, școlari care deși au peste 18 ani nu și-au finalizat încă studiile primare sau gimnaziale.
Este vorba despre peste 200 de suceveni înscriși în programul educațional „A doua șansă”, care dă posibilitatea celor care nu au făcut școala la timp să-și finalizeze sau să-și înceapă studiile.
218 suceveni sunt înscriși în această formă de școlarizare. Potrivit datelor furnizate de Inspectoratul Școlar Suceava, astfel de învățământ se organizează la Școala Nr. 2 din Câmpulung Moldovenesc, Școala Nr. 3 din Vicovu de Sus, Grupul Școlar „Ion Nistor” din Vicovu de Sus, Școala Gulia, Școala Nr. 7 din Suceava și Școala Nr. 3 din Fălticeni.
Pe ani de studii, în Suceava s-au înființat patru clase de învățământ primar, în care sunt înscriși 49 de elevi, și nouă clase de învățământ gimnazial, cu 169 de cursanți.
În ceea ce privește vârstele școlarilor, toți au de la 18 la 40 de ani.

Recomandări

„Școala de azi, comuniune și comunitate în Hristos”, conferință susținută de pr. Constantin Necula la Centrul Cultural „Mitropolit Iacob Putneanul”

Profesorul din Brodina care s-a fotografiat gol, cu organele genitale la vedere, vrea să revină la catedră

Elevii de la Liceul Teoretic „Iorgu Vârnav Liteanu” din Liteni, față în față cu realitatea dependenței digitale, în cadrul programului „Școala altfel”

„Strada nu e loc de joacă” – Lecții de siguranță rutieră în cadrul programului „Școala altfel”, la Liceul „Iorgu Vârnav Liteanu” Liteni

Volumul „Valiza de lemn” de Alexandru Ovidiu Vintilă va fi lansat, vineri, la Liceul Tehnologic Vicovu de Sus