„Epitropii de la biserica Sf. Dumitru din Suceavă”
„Sunt acuma doi ani de când poporenii de la Sf. Dumitru au ales pe epitropii bisericei, pe cari i-au proclamat apoi părintele Galin. De atuncea nu se mai scie nimică ce s’a făcut cu această alegere, căci epitropii aleși încă nu au decrete și nu pot lucra nimică; o samă din ei au și murit…Earna trecută părintele Galin au conchemat pe epitropii aleși la sine acasă și i-au poftit să se constituie. Atuncea s’au încheiat un proces verbal iscălit de toți, și s’au hotărât cui să i se încredințeze cheile de la lada bisericei; până acuma însă această hotărâre nu s’a împlinit…Nu mai scim la cine să îndreptăm glasul nostru ca să ajungă odată și această biserică la o administrațiune de Doamne-ajută, căci acest monument istoric din vremile străbunilor noștri se năruiesce, pe stîlpi și pe acoperiș cresc copaci, spini și pălămidă, fereștile n’au geamuri, petre și cărămidi pică în capul trecătorilor, ear’ locul împrejurul bisericei au ajuns a fi un deposit de predilecțiune a tuturor necurățeniilor din oraș”.
„Revista Politică”, Anul II, nr. 11, Suceava, 15 Octomvrie 1887.
„Hore și…bătute”
„Sînt frumoase horele la Frumosul. Oamenii de aici sînt mari iubitori ai dansurilor populare. Dar mai sînt unii care nu iubesc horele, ci le plac mai ales…bătutele. După cîte un pahar de băutură, unor flăcăi începe să le vină curajul. „Cîntă mă ’Hai lelițo-n deal la vie’”, strigă unul. „Nu-i frumos ăsta”, se bagă un altul. „Mai bine cîntă-mi ’Bun e vinul tulburel’”. „Tu comanzi aici?” se supără primul. Și bătaia e gata. Cetățenii, și mai ales tinerii care vin la horă pentru a se distra, se-ntreabă, pe bună dreptate, de ce organele locale nu-i temperează pe acești viteji?”.
„Zori Noi”, Anul XVIII, nr. 4934, Suceava, Marți 22 octombrie 1963.